INFORMAȚII NOI
Neatenția unui șofer bucureștean a dus la producerea accidentului de marți, din localitatea Leordeni. Evenimentul rutier putea avea urmări tragice, având în vedere că printre persoanele rănite se numără două femei însărcinate, dar și o minoră. În total, 5 persoane au suferit leziuni, deși inițial s-a anunțat că doar 3 oameni ar fi fost răniți.
Potrivit cercetărilor preliminare, un șofer de 32 de ani, din București, care se deplasa pe DN 7, din direcția Pitești spre București, nu s-ar fi asiguratg la schimbarea direcției de deplasare prin viraj stânga. În acel moment, autoturismul pe care îl conducea a intrat în coliziune cu o altă mașină, condusă de o femeie de 24 de ani, din comuna Crângurile, județul Dâmbovița, care se angajase într-o depășire. Femeia se deplasa în aceeași direcție.
În urma impactului, șoferul de 32 de ani și pasagera din dreapta lui, o tânără de 18 ani, însărcinată, au fost răniți. Totodată, din cel de-al doilea autoturism, au fost răniți 3 oameni: șoferița de 24 de ani, o femeie de 26 de ani, însărcinată, care se afla pe locul din dreapta șoferului, dar și o fetiță de 10 ani, care se afla pe bancheta din spate. Alături de minoră, era și un băiat de 7 ani, care nu a suferit leziuni.
Conform polițiștilor Formațiunii Rutiere Topoloveni, cei doi conducători auto au fost verificați cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool.
Oamenii legii au întocmit dosar penal, iar în urma cercetărilor se va stabili cu exactitate în ce împrejurări s-a produs accidentul rutier.
INFORMAȚII INIȚIALE
Un accident rutier s-a produs, în urmă cu puțin timp, în localitatea Leordeni, pe DN7.
Potrivit primelor informații, trei autoturisme sunt implicate. Dintre acestea, două autoturisme erau în mișcare, iar unul era parcat, cel din urmă fiind acroșat ușor.
Se pare că trei persoane sunt rănite, printre care și un copil de aproximativ 10 ani.
Polițiștii rutieri de la Topoloveni sunt la fața locului pentru efectuarea cât mai rapidă a cercetărilor și eliberarea părții carosabile.
De asemenea, intervin pompierii de la Garda de Intervenție Topoloveni cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat, alături de două echipaje ale SAJ.
Foto descriptiv Botosaneanul