Filarmonica din Pitești a fost răsplătită și de publicul din Brașov cu aplauze pentru concertul susținut. Aproximativ 10.000 de spectatori s-au bucurat, în două zile, de concertele filarmonicii piteștene!
Seria concertelor continuă pe 28 iulie (recital cameral), 17 august (concert al Orchestrei în Parcul „Lunca Argeșului”), 24 august (concert al Band-ului în Piața Primăriei), 31 august (concert al Orchestrei în Sala „Simfonia”), 4-10 septembrie (masterclass internațional de dirijat, cu două concerte), iar în 14 septembrie începe cea de-a 17-a stagiune (concert în cadrul Festivalului Internațional „George Enescu”). Ulterior, în fiecare joi, în sala de concerte, iar luni, marți și vineri – cu recitalurile camerale, concertele educative, dar și concerte ale band-ului. ”În prima parte a noii stagiuni avem și două premiere: concerte simfonice, alături de Vița de Vie și Voltaj!”, a transmis într-un mesaj pe pagina de Facebook managerul Filarmonici din Pitești, Gabriel Niță, felicitându-și colegii pentru excepționala performanță de la Brașov.
Sursă foto: Facebook Primăria Municipiului Pitești.
Citiți, de Asemenea, pe anchetaonline.ro: