Un accident rutier a avut loc, în această seară. pe autostrada A1 București-Pitești, la kilometrul 40, în zona loc. Căscioarele, jud. Giurgiu.
Potrivit Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române, în eveniment au fost implicate 3 autovehicule.
În urma impactului, un bărbat în vârstă de 35 de ani a fost găsit încarcerat şi un minor de 15 ani a fost rănit. Ambii au fost preluaţi de ambulanţe şi transportaţi la spital.
ISU Giurgiu a fost solicitat să intervină în această seară pe A 1 în urma producerii unui accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme. La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Bolintin Deal, cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare şi două ambulanţe SAJ. Conducătorul unuia dintre autoturisme, în vârstă 35 de ani, a fost găsit încarcerat, fiind necesară folosirea accesoriilor de descarcerare pentru a putea fi extras în siguranţă. Acesta era conştient şi cooperant. Cealaltă persoană rănită a fost un minor, în vârstă de 15 ani, pasager în alt autoturism. Ambii au fost preluaţi de ambulanţe şi transportaţi la spital”, se arată într-un comunicat de presă, emis vineri, de ISU Giurgiu, citat de Agerpres.
Din cauza evenimentului, în zonă circulația rutieră a fost oprită, aproape timp de o oră, pe toate benzile sensului de mers către Pitești.
Potrivit sursei citate, în aceste momente, valorile de trafic sunt foarte ridicate, pe sensul de mers către Pitești s-a format o coloană de aproximativ 10 kilometri.
sursă foto Info Trafic Pitești
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro