A ars una dintre cele mai vechi biserici din România

de | 29.07.2023 16:38 | Eveniment, Național, Știri

Un incendiu puternic, produs sâmbătă dimineața, în jurul orei 8:30, a distrus complet una dintre cele mai frumoase și vizitate biserici din România.

Este vorba despre biserica din localitatea Stoilești, județul Vâlcea.

Incendiul a izbucnit la acoperișul bisericii, care este construită din lemn, cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit la instalaţia electrică, relatează agerpres.ro

Localnicii din Stoilești care au văzut turla bisericii cum arde au sunat la 112. Până la sosirea pompierilor, flăcările s-au extins rapid la întreaga construcție din lemn, acoperită cu șiță de ștejar.

La fața locului au intervenit trei autospeciale de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea. În sprijin au mers și pompierii de la Detașamentul de Pompieri Drăgășani, cu o autospecială de stingere.

În această dimineaţă, în jurul orei 8,30, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă General Magheru al judeţului Vâlcea au fost solicitaţi pentru stingerea unui incendiu produs la acoperişul unei biserici, în localitatea Stoileşti, sat Ghiobeşiti. La faţa locului, s-au deplasat trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă, din cadrul Detaşamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea. În sprijin au sosit şi colegii de la Detaşamentul de Pompieri Drăgăşani, cu o autospecială de stingere. Sosiţi la faţa locului, pompierii au găsit acoperişul bisericii, construit din lemn cu învelitoare din şită, cuprins în totalitate de flăcări. Din informaţii furnizate de apelant, biserica este încadrată ca monument istoric”, a informat ISU Vâlcea.

Din păcate, cantitatea foarte mare de lemn uscat din componenţa edificiului, precum şi temperaturile ridicate, au favorizat extinderea la întreaga clădire. Cercetările preliminare efectuate la faţa locului arată că flăcările s-ar fi declanşat în urma producerii unui scurtcircuit la instalaţia de alimentare cu electrică”, precizează ISU Vâlcea.

Din nefericire, bisericuța de lemn a ars aproape în totalitate. Lăcașul de cult cu hramul Adormirii Maicii Domnului a fost construit în 1799 și era declarat monument istoric.

sursă foto europafm.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Atenționare de călătorie pentru românii care pleacă în Italia!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Italia | Râmnicu Vâlcea | Vâlcea

Ultimele articole