Narcis Sofianu: Propunerea de mărire a numărului de angajați ai CJ Argeș este inoportună

de | 04.08.2023 17:04 | Județean, Național, Politic, Știri

Grupul consilierilor județeni ai PNL Argeș îi solicită în mod public președintelui Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, să retragă de pe ordinea de zi a ședinței extraordinare din data de 7 august 2023 “Proiectul de hotarare privind aprobarea Statului de funcții al aparatului de specialitate al Consiliului Județean Argeș”.

”În fapt, prin acest proiect de hotărâre, domnul președinte Ion Mînzînă, în calitate de inițiator, ne solicită să votăm propunerea dumnealui de creștere a numărului de angajați ai Consiliului Județean Argeș cu un număr de 55 de noi posturi, care se adaugă la cele 200 deja existente.

Această propunere a domnului Mînzînă ne-a surprins în mod neplăcut, fiind în mod vădit o propunere inoportună și generatoare de cheltuieli suplimentare consistente, în condițiile în care la nivel național sunt discuții foarte aprinse ce converg către ideile de restructurare a instituțiilor publice și de aplicare urgentă a unor măsuri care să aibă ca efect imediat reducerea cheltuielilor bugetare în toate instituțiile publice.

Această propunere a domnului Mînzînă ne-a surprins neplăcut și în condițiile în care noi, consilierii județeni liberali, lucrăm la o propunere de restructurare a personalului din cadrul aparatului de specialitate, crezând, cu bună credință, că în aceste perioade de criză domnul președinte Mînzînă va fi de acord să renunțe măcar la unul dintre cei cinci consilieri personali”, arată Narcis Sofianu, liderul grupului consilierilor județeni liberali în comunicatul transmis.

”Există prea multe CJ din România care au rezultate mult mai bune”

Totodată acesta mai susține că: ”Propunerea de mărire substanțială a numărului de angajați (cu un procent de 27,5 %) apare ca total inoportună și prin raportare la faptul că, așa cum am tot susținut în ultimii ani, există prea multe consilii județene din România care au rezultate mult mai bune decât executivul Consiliului Județean Argeș sau care fac chiar performanță în administrația publică cu un număr mai mic de angajați.

Sperăm ca măcar în ultimul an de mandat domnul Mînzînă să fie preocupat de performanțele profesionale ale angajaților, iar nu de numărul de posturi libere pe care poate să le pună la dispoziția aparatului de partid.

Nu în ultimul rând, îi reamintim domnului președinte Ion Mînzînă faptul că la începutul acestui mandat, atât noi cât și dumnealui am depus un jurământ care ne obligă față de locuitorii județului Argeș”.

Foto descriptiv. Sursă foto: Facebook Narcis Sofianu

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

După scandalul cu minori instituționalizați. Liberalii argeșeni vor să știe ce măsuri se iau în cazul copiilor cu probleme

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Narcis Sofianu

Ultimele articole