Seria discuțiilor cu partenerii sociali pe tema reformei din domeniul salarizării a continuat și astăzi. Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a precizat că a avut o nouă întâlnire cu partenerii sociali din domeniul apărării, ordinii publice și siguranței naționale, pentru o lege a salarizării cât mai echitabilă.
De altfel, ministrul Simona Bucura-Oprescu, a precizat, încă de la sfârșitul lunii iulie, că pe legea salarizării există deja trei variante de lucru. Potrivit declarațiilor de atunci ale demnitarului toate cele trei variante vor fi prezentate Coaliției și Comisiei Europene pentru o decizie în consecință.
”Am avut astăzi o nouă întâlnire cu partenerii sociali pentru a discuta reforma din domeniul salarizării.
Continuăm astfel dialogul – de această dată cu domeniul apărării, ordinii publice și siguranței naționale – pentru o lege a salarizării cât mai echitabilă.
Consultarea în manieră tripartită (Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, sindicate, ministerele de linie) este foarte importantă, deoarece doar împreună putem găsi cea mai bună variantă de diminuare a inechităților și de asigurare a sustenabilității cheltuielilor.
Îmi doresc ca în urma unui dialog constant cu partenerii sociali să rezulte o lege a salarizării care să contribuie în mod real la creșterea calității vieții cetățenilor români”, a precizat Simona Bucura-Oprescu pe pagina de Facebook.
Sursă foto: Facebook Simona Bucura Oprescu.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
De Zilele Orașului. Ministrul Muncii, în mijlocul gospodarilor din Ștefănești