Ministra Educației, Ligia Deca, a semnat ordinul privind aprobarea programei școlare pentru disciplina de studiu obligatorie ”Istoria Evreilor. Holocaustul”, se arată în informarea publicată pe pagina de Facebook oficială a Ministerului Educației.
”Pentru punerea în aplicare a Legii nr. 276/2021, în anul școlar trecut au fost modificate planurile-cadru și disciplina ”Istoria Evreilor. Holocaustul” a fost introdusă între disciplinele obligatorii” se arată în informarea publicată.
1 oră/săptămână
Conform reglementărilor actuale, noua disciplină școlară se va studia începând cu anul școlar 2023-2024, 1 oră/săptămână, pe durata unui an, la clasele:
- XI-a, cursuri de zi, învățământ liceal și profesional și învățământ liceal seral, filieră tehnologică
- XII-a, învățământ profesional special, învățământ special ciclul superior al liceului, filiera tehnologică și învățământ liceal seral, filieră teoretică.
”Educația și înțelegerea evenimentelor istorice sunt cele mai bune modalități pentru a cultiva principiile democratice și toleranța. Formarea tinerilor ca cetățeni europeni responsabili implică un cadru educațional în care elevii să poată cunoaște și, mai ales, să poată înțelege evenimentele care au marcat formarea statului român contemporan”, mai arată Ministerul Educației potrivit sursei citate.
Programa pentru disciplina de studiu „Istoria Evreilor. Holocaustul” va fi disponibilă pe canalele oficiale ale Ministerului Educației, după publicarea în Monitorul Oficial.
Foto descriptiv. Sursă foto: Hotnews.ro.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: