România trimite astăzi, 21 august 2023, în Grecia, un alt modul specializat de stins incendii de pădure, pentru a sprijini autoritățile elene în lupta pe care o duc cu focul.
Decizia a fost luată în cadrul Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU), convocat luni, în sistem hibrid, de premierul Marcel Ciolacu.
Astfel, în cursul zilei, 56 de pompieri, cu 10 autospeciale de stingere (8 de 3.000l, 2 de 10.000l), 1 autospecială de primă intervenție și comandă și 1 autocar au plecat, pe cale terestră, spre Alexandroupolis – Feres.
Din acest modul specializat al României pentru stingerea incendiilor de pădure fac parte și cinci pompieri argeșeni cu autospeciala de stingere ale incendiilor în zonele greu accesibile.
Va fi o muncă grea pe parcursul misiunilor de localizare și stingere ale incendiilor care pun în pericol viața comunităților și bunurile acestora, dar le urăm mult succes și îi așteptăm cu bine înapoi acasă.”, transmite ISU Argeș
Intenția de sprijin din partea României a fost transmisă, în data de 20.08.2023, către Centrul de Coordonare a Răspunsului la Urgență al Comisiei Europene (ERCC), prin intermediul CECIS, de către Departamentul pentru Situații de Urgență, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în calitatea sa de punct național de contact.
Durata misiunii este de până la 10 zile.
sursă foto Facebook IGSU
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Bebeluș mort, găsit într-o pungă la un hotel de lux din București