Jaf ca în filme la Pitești. Bărbat tâlhărit și amenințat să facă pe taximetristul, de un tânăr de 20 de ani

de | 23.08.2023 16:36 | Eveniment, Județean

Momente de spaimă, ziua în amiaza-mare, pentru un bărbat care se afla în autoturismul său, în timp ce staționa pe o stradă din Pitești.
Acesta s-a trezit cu un piteștean de 20 de ani care l-a amenințat cu un cuțit, iar ulterior a intrat peste el în mașină.

După ce s-a urcat în mașină, tânărul i-ar fi furat suma de 50 lei și l-ar fi amenințat cu cuțitul să facă pe taximetristul.

Speriat, bărbatul și-a dus agresorul în locațiile dorite, iar pe raza localității Mărăcineni, tânărul de 20 de ani, după ce l-a agresat și l-a amenințat, i-a furat acestuia telefonul mobil și suma de 650 de euro și s-a făcut nevăzut.

Totul s-a petrecut în după-amiaza zilei de 25 iulie, iar după cele pătimite bărbatul a sesizat imediat autoritățile.

Oamenii legii au continuat cercetările, iar pentru administrarea probatoriului, polițiștii de investigații criminale, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și polițiști criminaliști, au efectuat o percheziție domiciliară, în localitatea Mărăcineni.

În urma percheziției, tânărul de 20 de ani a fost duc la sediul poliției pentru audieri, iar după administrarea probatoriului, în cursul zilei de ieri, 22 august,  acesta a fost reținut pentru 24 de ore. Ulterior  el a fost prezentat în fața instanței competente, care a dispus măsura arestului preventiv pentru 30 de zile.

foto descriptiv

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

(Video) Argeș – Intoxicați în fosă

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Mărăcineni | Pitești

Ultimele articole