anchetaonline.ro

Mihai Coteț: „Cred într-un PNL Argeș construit pe merit, respect și responsabilitate”

de | 26.06.2026 21:00 | Județean, Politic

Președintele interimar al PNL Argeș, senatorul Mihai Coteț, a avut prima întâlnire informală cu echipa județeană a organizației, în cadrul căreia discuțiile s-au concentrat pe procesul de reconstrucție a filialei și pe direcțiile de dezvoltare pentru perioada următoare.

PNL Argeș, senatorul Mihai Coteț

În cadrul reuniunii au fost analizate contextul actual al organizației, etapele reorganizării și obiectivele pe termen mediu și lung. Participanții au avut un dialog deschis, bazat pe respect reciproc și dorința de a contribui la consolidarea filialei.

Întâlnirea a fost orientată spre identificarea de soluții și conturarea unei strategii prin care PNL Argeș să își recapete forța și credibilitatea în județ, accentul fiind pus pe construcție și pe perspectivele de viitor, nu pe analiza trecutului.

PNL Argeș, senatorul Mihai Coteț

Un punct important al discuțiilor l-a reprezentat deschiderea organizației către noi membri, în special tineri, profesioniști și antreprenori interesați să se implice în viața publică și să contribuie la dezvoltarea comunității.

De asemenea, a fost evidențiată oportunitatea pe care PNL o are de a construi în Argeș o organizație puternică și competitivă, capabilă să obțină un rezultat pe măsura tradiției liberale a județului la viitoarele alegeri.

PNL Argeș, senatorul Mihai Coteț

„Astăzi am avut o primă întâlnire informală alături de colegii liberali care au făcut parte din Biroul Politic Județean. Nu pentru a face inventarul taberelor, ci pentru a discuta despre ce avem de construit împreună de acum înainte.

 

Să fiu sincer, mi-aș fi dorit ca această ședință să aibă loc în cu totul alte împrejurări. Dar realitatea este cea pe care o știm cu toții. Odată ce am acceptat această responsabilitate, cred că datoria mea este să încerc să aduc organizația într-un loc mai bun decât este astăzi.

 

Cred într-un PNL Argeș construit pe merit, respect și responsabilitate. O organizație în care munca, implicarea și rezultatele cântăresc mai mult decât apartenența la un grup sau altul.

 

Mă bucur că, în ultimele zile, am primit mesaje de la argeșeni care vor să se alăture PNL. Este un semn că există oameni care cred că această organizație poate începe un nou capitol.

 

Nu mă interesează cine cu cine a fost ieri. Mă interesează cine este dispus să pună umărul de mâine.

 

Argeșul este județul Brătienilor. Cred că avem șansa de a construi aici organizația pe care argeșenii o așteaptă și care să obțină, la următoarele alegeri, rezultatul pe care PNL îl merită”, a declarat președintele interimar al PNL Argeș, Mihai Coteț.

 

Sursa foto: PNL Argeș

 

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Schimbare la vârful PNL Argeș! Mihai Coteț preia conducerea interimară

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: