Trei bărbați din Argeș au fost prinși de polițiști, după ce au condus cu permise false de conducere.
Din cercetările efectuate de organele de lege, s-a constatat că un bărbat, în vârstă de 59 de ani, din Uda, a obținut, în cursul anului 2018, un permis de conducere fals, aparent emis de autoritățile unui alt stat membru al Uniunii Europene.
Mai mult de atât, argeșeanul le-a „făcut intrare” și altor doi bărbați, de 28 de ani, din Poiana Lacului, respectiv de 33 de ani, din Cocu.
Și ceilalți doi argeșeni au obținut, cu sprijinul primului, permise false.
Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, cu propunere de trimitere în judecată.
Dosarul penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, vizează aspectul săvârșitii infracțiunilor de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și conducere fără drept, conform art. 48 rap. la art. 320, 323 și 335 din Codul Penal.
Foto descriptiv Observatornews.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro