Angajații din penitenciare ies din nou în stradă

de | 19.09.2023 08:33 | Eveniment, Județean

Sindicatele din penitenciare iau cu asalt Ministerul Finanțelor și blochează pușcăriile din cauza măsurilor de austeritate anunțate de Guvern.

Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) anunță că joi, 21 septembrie, polițiștii din penitenciare vor ieși în stradă și vor bloca timp de câteva ore activitatea tuturor penitenciarelor din România.

Acțiunea de protest va începe la ora 11.00 și va avea loc în Capitală, în fața Ministerului Finanțelor.

Potrivit FSANP, sindicaliștii sunt nemulțumiți de măsurile de austeritate anunțate de guvern, cum ar fi desființarea posturilor de șefi de birou, neplata muncii suplimentare și a celei prestate în zilele de repaus săptămânal și de sărbători legale.

În plus, ele acuză Administrația Națională a Penitenciarelor că impune muncă suplimentară, forțată și neplătită.

Polițiștii de penitenciare atrag atenția că, după ce că sunt furați de guvernanți, mai nou, aceștia sunt obligați de către conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor să execute muncă suplimentară forțată și neplătită. Deși Constituția și legislația muncii interzic munca forțată, directorul general al Poliției Penitenciare, Dan Halchin, a amenințat că sesizează organele penale împotriva polițiștilor de penitenciare care nu i se supun dispoziției scrise de a efectua muncă suplimentară forțată și neplătită. În fapt, directorul general urmărește instaurarea sclaviei moderne în rândul polițiștilor de penitenciare.

Decizia abuzivă și ilegală a șefului Administrației Naționale a Penitenciarelor a grăbit declanșarea protestelor și blocarea activității pușcăriilor, întrucât polițiștii de penitenciare se simt indignați, revoltați și totodată uluiți cum șeful ANP este atât de hotărât să săvârșească infracțiunea de abuz în serviciu.”, se arată într-un comunicat al FSANP

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Un medic chirurg a fost prins după ce a primit mită de la 26 de pacienţi!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: