41 de pisici, salvate dintr-un apartament din Pitești

de | 06.10.2023 14:19 | Eveniment, Județean

În cursul zilei de ieri, 05 octombrie, polițiștii din cadrul Biroului Protecția Animalelor Argeș au continuat cercetările într-un dosar penal, în care se efectuează cercetări privind săvârșirea infracțiunii de schingiuirea animalelor.

În acest context, ei au descins la apartamentul unei femei de 57 de ani, din Pitești, unde au fost identificate 41 de pisici.

În urma cercetărilor s-a stabilit că femeia în cauză nu ar fi asigurat condiții optime de bunăstare, asistență medicală, spațiu de mișcare, existând posibilitatea ca animalele deținute să sufere afecțiuni virale și bacteriene.”, transmite IPJ Argeș

De asemenea, atât în locuință femeii, cât și pe scara blocului persista un miros puternic de dejecții, existând riscul răspândirii unor de infecții către locatarii aceluiași imobil.

Având în vedere condițiile în care erau ținute felinele, polițiștii Biroului Protecția Animalelor Argeș au hotărât ca acestea să fie predate unei asociații de profil de pe raza comunei Moșoaia.

În urma percheziției, femeia de 57 de ani a fost dusă la sediul poliției, pentru audieri.

În acest caz, oamenii legii continuă cercetările, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită și luarea măsurilor legale care se impun.

sursă foto IPJ Argeș

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

(VIDEO) Reținuți în Argeș pentru braconaj. Foloseau câini din rasa ogar pentru vânat

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Pitești | Protecția Animalelor