Un accident rutier grav, cu pieton, a avut loc în cursul serii trecute. Un bărbat de 70 de ani a murit după ce a fost lovit de o mașină.
Tragicul eveniment a avut loc în jurul orei 20.00, pe D.J. 735, în localitatea Bughea de Sus.
La fața locului s-au deplasat atât polițiștii Polițiștii Biroului Rutier Câmpulung, cât și pompierii argeșeni. De asemenea, a fost solicitat ajutorul echipajelor medicale.
În jurul orei 20:00, pe D.J. 735, în localitatea Bughea de Sus, un bărbat de 62 de ani, din Albeștii de Muscel, care conducea un autoturism, din direcția Câmpulung către Bughea de Sus, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi accidentat grav, un bărbat de 70 de ani, care se deplasa im calitate de pieton.”, transmite IPJ Argeș
În urma accidentului, pietonul a fost transportat la spital, unde, ulterior, a decedat.
Conducătorul autoturismului, un bărbat de 62 de ani, din Albeștii de Muscel, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut.
Foto descriptiv Servus Hunedoara
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro