Un incident simpatic și mai puțin obișnuit a avut loc în Columbia Britanică.
O cameră de supraveghere dintr-o a surprins un moment amuzant cu un urs care a intrat într-o benzinărie și a furat de pe raft o pungă de jeleuri în formă de ursuleți.
Domnul urs a ieșit apoi în parcare și a mâncat prada”, a spus Jay, care a precizat că „ursul nu părea a fi deloc agresiv, dar poate fi doar o impresie”.
Știu că este un animal sălbatic, dar am vrut să-l îmbrățișez. Pur și simplu mi s-a părut grozav”, a mai declarat Karen, conform CBC, potrivit Antena 3 CNN.
COS a îndemnat locuitorii din acea zonă care văd urși să sesizeze evenimentul, deoarece animalul poate fi un pericol public: Când urșii se obișnuiesc cu hrana umană și nu se mai tem de oameni, nu mai pot fi reabilitați sau relocați, iar riscul pentru siguranța publică e mare”, conform sursei citate.
Sursa Foto Antena 3 CNN
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro