Polițiștii argeșeni, alături de elevi de Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane

de | 19.10.2023 15:30 | Județean, Lifestyle

Traficul de persoane este un fenomen în plină evoluție, iar de cele mai multe ori, victimele sunt în principal femei și fete.

Ziua de ieri, 18 18 octombrie a fost declarată Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane, astfel că polițiștii Compartimentului de Analiza și Prevenirea Criminalității Argeș, împreună cu specialiștii Agenției Naționale Impotriva Traficului de Persoane, au marcat acest eveniment prin activități în rândul adolescenților.

Polițiștii de la prevenire și specialiștii A.N.I.T.P. au mers la elevii din cadrul Liceului Tehnologic ,,Dinu Brătianu” din Ștefănești.

Scopul activităților a fost conștientizarea de către adolescenți a riscului acestui fenomen complex, prin antrenarea acestora în activități practice, interactive, și sporirea gradului de informare, fiind astfel transmis în mod mult mai eficient și primit cu entuziasm de către participanți, ce este de știut despre traficul de persoane.”, transmite IPJ Argeș

La activități au luat parte 50 de elevi și două cadre didactice.

De cele mai multe ori, vulnerabilitatea crescută a victimelor rezultă din traiul în condiții materiale precare, căutarea unor oportunități mai bune în viață, lipsa educației, dar și a accesului la informație ori lipsa experienței de viață socială (minori).

De asemenea, și cei care provin din familii dezorganizate sau monoparentale (dorința de a scăpa de un mediu abuziv sau neglijent), din centre de plasament, persoane cu dizabilități, cad pradă traficanților.

De cele mai multe ori, victimizarea se petrece pe teritoriul altor state, unde există cerere pentru forță de muncă ieftină, pentru servicii sexuale, sau unde există contextul și se tolerează faptele de cerșetorie sau chiar furturi mărunte, la care victimele pot fi obligate să le comită.

Informarea joacă un rol foarte important pentru prevenirea acestei categorii de fapte, iar mai multe informații din domeniu pot fi accesate gratuit pe pagina de internet a Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane.”, transmit reprezentanții IPJ Argeș

sursă foto IPJ Argeș

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Doi bărbați trecuți de 60 de ani s-au luat la bătaie într-un parc. Amândoi au ajuns la spital

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Argeș | Brătianu