Agresorul a fost reținut!
Incident grav peterecut vineri seara, 4 noiembrie, în centrul Piteștiului. acolo unde un polițist local, în timp ce își făcea datoria, a fost victima unei agresiuni grave și se află în comă de peste 12 ore.
Aseară, în jurul orei 21:45, C.S. în vârstă de 55 de ani, polițist local la Ordine Publică din 2007, a surprins, în timp ce patrula în zona centrală, un tânăr care a spart o sticlă de bere pe stradă, în dreptul Colegiului Național „I.C.Brătianu”.
Politistul i-a atras atenția asupra comportamentului – act de vandalism în pațiul public. Cu agresivitate, bărbatul în vârstă de 20 de ani, cu domiciliul în Moșoaia, l-a lovit în zona feței, prin surprindere. În urma loviturii, polițistul local a căzut și a fost izbit cu capul de asfalt, rămânând inconștient.
C. S. este în operație craniană, iar pronosticul este rezervat”, potrivit reprezentanților Primăriei Pitești.
Din informații aflăm că autorul este reținut și s-a întocmit dosar penal pentru infracțiunea de ultraj.
Această situație este de neimaginat și ne aduce aminte de curajul de care dau dovadă zi de zi cei care asigură ordinea și siguranța în comunitatea noastră.
În acest moment dificil, sperăm la recuperarea rapidă a polițistului local și suntem alături de familia sa.
Ne exprimăm respectul pentru toți cei care servesc comunitatea noastră și vă îndemnăm să le arătați sprijinul și recunoștința pe care o merită”, transmit reprezentanții Primăriei Pitești.
INFORMAȚII NOI
Din ultimele informații aflăm că bărbatul de 55 de ani a fost operat de neurochirurgi și se află internat la Spitalul Județean, secția ATI. Acesta este intubat.
UPDATE, 5 noiembrie, ora 14:15
Agresorul nu este reținut! Acesta a fost dus seara trecută la Secția 3 de Poliție Pitești pentru declarații.
La această oră o anchetă se află în desfășurare, astăzi urmând a se lua declarații martorilor.
UPDATE, 5 noiembrie, ora 17:00
Purtătorul de cuvânt al Poliției Locale, Bogdan Aristănțoiu a vorbit despre evenimentul trist care s-a petrecut seara trecută. Acesta declară că polițistul rănit se pregătea să iasă din tură când a văzut mai mulți tineri care consumau alcool pe domeniul public. Acesta și-a făcut datoria, spunându-le că este interzis să facă acest lucru, moment în care un tânăr s-a ridicat și l-a lovit în față. Polițistul a căzut în stare de inconștiență, a fost preluat apoi de salvare, dus la Spitalul Județean, acolo unde se află internat, fiind intubat, în comă indusă.
Declarația completă a lui Bogdan Aristănțoiu o puteți viziona mai jos.
UPDATE, 5 noiembrie, ora 17:42
Din ultimele informații aflăm că agresorul polițistului a fost reținut pentru ultraj raportat la vătămare corporală, viața polițistului fiind pusă în pericol.
Foto / Video: Primaria municipiului Pitesti / Poliția Locală Pitești
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: