Un accident rutier s-a petrecut marți seară, pe DN 13, în Brașov.
Conform Antena 3 CNN, o cisternă încărcată cu combustibil termic lichid s-a răsturnat pe șosea.
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că traficul este oprit temporar pe DN 13 Brașov – Hoghiz, în afara localității Măieruș, județul Brașov, după ce a autocisternă încărcată cu combustibil termic lichid s-a răsturnat în afara carosabilului.
În urma evenimentului, a fost sesizată o victimă. Este vorba despre șoferul cisternei, care a fost rănit ușor.
Traficul rutier a fost oprit pentru curățarea suprafeței de rulare.
La fața locului au fost direcționați polițiști din cadrul Serviciului Rutier, care au semnalizat zona și au întreprins măsuri de securitate în perimetrul vehiculului avariat.
Poliția Rutieră Brașov recomandă conducătorilor auto să opteze pentru rutele alternative de drum, să respecte semnalizarea rutieră adoptată în zonă și să manifeste prudență în condus.
Traficul auto va fi reluat de îndată ce starea de pericol va fi înlăturată și vehiculul cu avariii îndepărtat de pe carosabil”, conform IPJ Brașov, potrivit sursei citate.
Sursa Foto Digi24
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Argeș: A refuzat probele de sânge, după ce a ieșit pozitiv la etilotest! S-a ales cu dosar penal!