Incident grav în Dâmbovița. Inconștiența unui adolescent de 15 ani îi putea aduce sfârșitul unui tânăr în vârstă de 19 ani.
Potrivit digi24.ro, minorul a furat autoturismul unei femei de 38 de ani, s-a urcat la volan și a plecat la plimbare, deși nu avea permis de conducere.
În localitatea Voinești, adolescentul a acroșat un pieton de 19 ani din comuna Malu cu Flori. După impact, el a pierdut controlul volanului și a intrat într-un gard.
Victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale, însă nu a rămas internată.
Din primele cercetări efectuate, poliţiştii au constatat că un minor de 15 ani ar fi condus un autoturism pe strada Bazinului de Apă către DN72A (…), moment în care ar fi acroşat şi accidentat un pieton, de 19 ani, din comuna Malu cu Flori. Ulterior, acesta ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi s-ar fi izbit de gardul unui imobil. Din verificările efectuate, poliţiştii au constatat că autoturismul ar fi fost sustras de pe strada Bazinului de Apă şi ar aparţine unei femei de 38 de ani”, precizează IPJ Dâmboviţa.
În acest caz a fost deschis un dosar penal şi sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi furt în scop de folosinţă.
Foto descriptiv
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro