Au sunat alarmele astăzi, în Pitești. Pompierii argeșeni au organizat exerciții ample, în care au fost simulate situații de urgență.
Exercițiile au fost desfășurate la Primăria municipiului Pitești și la Școala Gimnazială „Tudor Vladimirescu”.
În cadrul Primăriei Pitești a avut loc un exercițiu de alarmare publică, iar în cadrul școlii s-a desfășurat un exercițiu de evacuare.
Potrivit ISU Argeș, în cadrul acestora, s-au urmărit managementul situației create, gestionată de personalul responsabil, instruirea celor prezenți și îmbunătățirea capacității de reacție a acestora în cazul unui eveniment real, precum și familiarizarea copiilor cu modul de comportare într-o situație de urgență.
Ne bucură faptul că tot personalul s-a implicat în activitate și a fost receptiv la indicațiile pompierilor pentru îmbunătățirea modului de acțiune.”, transmite ISU Argeș
Recomandări ale pompierilor argeșeni în caz de cutremur:
– nu încerca să ieşi afară, nu te duce pe balcon, nu folosi liftul;
– adăpostește-te sub o masă / birou, lângă o piesă solidă de mobilier sau sub tocul unei uși fără geamuri;
– dacă ești pe un hol, aşează-te în poziţie ghemuit lângă un perete interior;
– protejează-ți mai ales capul şi faţa;
– îndepărtează-te de ferestre, geamuri, oglinzi, biblioteci, mobilier înalt, aparate de iluminat;
– dacă ești în scaun cu rotile, blochează rotilele şi protejează-ți capul şi ceafa.
Pentru activitățile noastre de astăzi, transmitem felicitări tuturor participanților pentru profesionalismul de care au dat dovadă și le mulțumim și elevilor pentru atenție și implicare.”, adaugă ISU Argeș
sursă foto/video ISU Argeș
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Atenție, șoferi! Un transport agabaritic va trece prin Argeș