EXCELENȚĂ ÎN MEDIUL DE AFACERI: CRISTINA CHIRIAC – președinte CONAF

de | 22.11.2023 13:30 | Din ediția tipărită, Județean, Lifestyle

Ca în fiecare an, Titlurile de Excelență Ancheta 2023 au mers către 5 secțiuni importante: Reprezentare națională | Mediul de afaceri | Instituții publice | Administrație și societate civilă.

Au fost premiate, în cadrul evenimentului „Balul Ancheta” de vinerea trecută, personalități care – prin întreaga activitate desfășurată în domeniile în care activează și conduc sau prin proiecte importante desfășurate în ultimul an – și-au pus amprenta asupra dezvoltării Argeșului, în toate palierele de activitate. Iată care au fost laureații anului 2023:

MEDIUL DE AFACERI:

Doamna CRISTINA CHIRIAC – președinte CONAF (Confederația Națională pentru Antreprenoriatul Feminin)

Pentru contribuția susținută și activă la nivelul mediului de business românesc în direcția dezvoltării antreprenoriatului feminin, pentru proiectele strategice majore implementate de CONAF în slujba marilor tematici sociale, dar și a autorităților centrale și locale, pentru determinarea demonstrată în proiectele manageriale și de afaceri asumate de-a lungul unei cariere bazate pe curaj, inițiativă, tenacitate și orientare către rezultate.”

Câmpulungeancă de origine, Cristina Chiriac este doctor în economie al Academiei Române, fiind specializată în finanțe, bănci, burse de valori și asigurări. Are calitatea de evaluator, consultant și auditor financiar, practician în insolvență și arbitru internațional în mediere. A acționat cu aceeași dedicare în aparatul administrativ central, asumându-și responsabilități precum: consilier în Cancelaria Prim-Ministrului României, șef serviciu în cadrul Guvernului României, director și vicepreședinte AVAS.

A preluat, în anul 2013, ca director general, managementul  World Trade Center București și, în același an, a pus bazele Asociației Naționale a Antreprenorilor.

S-a alăturat acestui proiect, 5 ani mai târziu, decizia de a înființa CONAF – singura confederație patronală al cărei obiectiv principal îl reprezintă susținerea și promovarea antreprenoriatului feminin. Ca recunoaștere a meritelor sale, a primit – 2 ani succesiv – de la Comisia Europeană titlurile de Ambasador și de Mentor al antreprenoriatului feminin.

Proiectul său de suflet îl reprezintă „Flori de ie” –un brand pe care l-a creat de la zero. Viena, Londra, Shanghai, Abu-Dhabi, New York, Tokyo, Dubai sau Moscova sunt doar câteva dintre capitalele mari în care domnia-sa a dus ia pe post de cel mai bun ambasador al României.

 

 


Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Argeș | București | Cristina Chiriac | Dubai | Londra | Moscova | Viena

Ultimele articole