Deputatul Adrian Miuțescu împreună cu o delegație a partidului Forța Dreptei Argeș, condusă de președintele Emanuel Soare, a participat astăzi, 1 decembrie, la manifestările din Pitești, dedicate Zilei Naționale.
Adrian Miuțescu a depus o coroană de flori, la Cimitirul Eroilor, în cinstea eroilor neamului, care s-au jertfit pentru libertate și pentru integritatea teritorială a țării și a participat apoi la parada organizată în Pitești cu ocazia zilei de1 Decembrie.
Le mulțumesc colegilor pentru participare și consider că nu trebuie să uităm niciodată sacrificiile înaintaşilor noştri, pe care îi cinstim cu respect. Ne onorăm trecutul, cu speranţa că lecţiile istoriei reprezintă un exemplu pentru fiecare dintre noi. Și suntem obligați, de faptele de glorie ale înaintașilor noștri, să luptăm pentru un viitor mai bun şi mai prosper.
Adrian Miuțescu:„ La mulți ani, români! La mulți ani, România!”
Urez tuturor românilor ca ziua de 1 Decembrie să le aducă numai gânduri bune, iar speranțele și planurile lor să fie încununate de succes.
La mulți ani, români! La mulți ani, România!”, a transmis deputatul Adrian Miuțescu pe pagina de socializare.
Foto: Facebook Adrian Miuțescu
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro