Andrei, un tânăr de 18 ani, dat dispărut, a fost găsit mort!

de | 12.12.2023 14:38 | Eveniment, Știri

O tragedie a avut loc în Oradea, după ce o familie și-a dat copilul dispărut în ziua de duminică, 10 decembrie. Andrei Dărăban, un tânăr în vârstă de 18 ani, a fost găsit mort într-un tunel din oraş.

Băiatul ar fi plecat de acasă duminică după-amiază şi nu a mai putut fi contactat de rude.

Descoperirea macabră a fost făcută prin apel la 112.

 

La data de 11 decembrie, în jurul orei 22.16, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Oradea au fost sesizați, în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor prin  S.N.U.A.U. 112 că, într-o clădire dezafectată de pe strada Calea Clujului din municipiul Oradea, în proximitatea triajului CFR Oradea Est, a fost găsită o persoană decedată.

Polițiștii orădeni, alături de specialiști criminaliști, s-au deplasat de îndată la fața locului, persoana decedată fiind identificată ca un tânăr de 18 ani, din municipiul Oradea, care plecase voluntar de la domiciliu la data de 10 decembrie a.c.”, a precizat comisar șef Alina Fărcuța, purtătorul de cuvânt al Poliției Bihor.

Potrivit Antena 3 CNN, în prezent, nu există suspiciuni că tânărul ar fi fost victima vreunei infracțiuni, iar cauza exactă a decesului urmează să fie în urma efectuării necropsiei.

 

Foto renasterea.ro

Descriptiv.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Un tânăr de 23 de ani a fost înjunghiat în Bucureşti!

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/raluca-balasa/" target="_self">Raluca Bălașa</a>

Articol scris de Raluca Bălașa

Studentă a Facultății de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie, Jurnalism, pasionată de fotografie și content media, voluntară în cadrul redacției UPIT Media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Oradea

Ultimele articole