Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, anunță că alți trei fugari au fost aduși în țară pentru a-și executa pedeapsa. De asemenea, ministrul Justiției vorbește și de importanța operaționalizării Registrului Traficanților de Droguri.
De altfel, vă reamintim că la începutul săptămânii Senatul a adoptat o propunere legislativă care prevede organizarea Registrului naţional pentru traficanții de droguri. Cei înscriși în Registru vor fi monitorizați, având obligația să declare orice schimbare de locație, deplasare mai mare de 7 zile, precum și detalii despre locurile frecventate și persoanele cu care intră în contact.
”Traficul de droguri este unul dintre fenomele care au luat amploare în acest an. Asupra acestuia și-au îndreptat atenția toate instituțiile abilitate. Pentru că doar printr-un efort conjugat putem opri acest fenomen.
Unul dintre fugarii care au fost aduși ieri în țară din Belgia, Opincaru Florin, este condamnat la 3 ani și 1196 de zile de închisoare pentru trafic de droguri. Chiar droguri de mare risc. Odată cu operaționalizarea Registrului Traficanților de Droguri, vom avea un instrument suplimentar în monitorizarea acestor persoane.
Tot în cursul zilei de ieri, au mai fost aduși în țară încă doi fugari:
- Bakrou Noureldine, adus din Bosnia Herțegovina, condamnat la 4 ani de închisoare, pentru trafic de migranți și constituire de grup infracțional organizat;
- Matei Neculai, adus din Grecia, condamnat la un an și 6 luni de închisoare, pentru furt calificat”, a transmis pe pagina de Facebook Alina Gorghiu.
Foto descriptiv. Sursă foto: Facebook Alina Gorghiu.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Alina Gorghiu: ”La nivel național, sunt dispuse 10.457 de măsuri de control judiciar”