Un grav accident rutier a avut loc pe DN 73, Râșnov – Moieciu, în zona localității Bran, județul Brașov. O dubă și o mașină în care se aflau patru persoane s-au izbit frontal.
În urma impactului, un tânăr de 19 ani a murit, iar alți trei sunt grav răniți.
Accidentul s-a petrecut joi dimineața, între localitățile brașovene Tohanu Nou și Bran, în apropiere de hotelul Maridor, relatează brasov.net
După o depășire neregulamentară, autoturismul condus de tânărul de 19 ani a intrat cu viteză pe contrasens, unde s-a izbit violent de dubă.
O autoutilitară şi un autoturism au fost implicate într-un accident pe DN 73 Râşnov – Moieciu, în zona localităţii Bran, judeţul Braşov, circulaţia fiind oprită pentru desfăşurarea intervenţiei medicale şi cercetarea cauzelor producerii coliziunii”, a anunțat, joi dimineață, Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române.
La fața locului s-au deplasat elicopterul SMURD, trei echipaje SMURD, o ambulanță SAJ, o autospecială de descarcerare, o autospecială cu apă și spumă.
De asemenea, la locul accidentului au ajuns și echipaje ale Poliției Rutiere și Serviciului Criminalistic, care au efectuat cercetări pentru lămurirea împrejurărilor și condițiilor în care s-a produs accidentul.
Persoanele rănite au avut nevoie de intervenția unui echipaj de descarcerare pentru a fi scoase din mașină.
Toate victimele au fost extrase din autovehicule. Se intervine pentru evaluarea victimelor si pentru acordarea asistentei medicale. Doua dintre victime sunt inconștiente (prezintă semne vitale), iar celelalte două sunt conștiente și prezintă diferite traumatisme”, a transmis ISU Brașov.
Din păcate, tânărul de 19 ani nu a avut nicio șansă. Medicii nu au mai putut decât să constate decesul. Celelalte victime, două fete și un băiat, au fost intubate și transportate în stare foarte gravă la spital de către elicopterul SMURD, echipajul SMURD și o ambulanta SAJ pentru investigații medicale suplimentare și tratament de specialitate.
Șoferul dubei implicate în accident a scăpat nevătămat.
Din cauza poziției vehiculelor de pe carosabil, circulația rutieră a fost blocată timp de mai multe ore, aceasta fiind reluată în integralitate, după finalizarea activităților de cercetare și îndepărtarea vehiculelor avariate de pe carosabil.
Foto Facebook Info Trafic 24
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
(VIDEO) Scene intime într-un bar din Costești! Mai multe persoane au fost audiate