Mâine, pe 6 ianuarie, la nivelul județului Argeș, vor avea loc mai multe manifestări religioase prilejuite de sărbătorirea Botezului Domnului.
Jandarmii argeșeni vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică pe timpul desfășurării manifestărilor religioase.
Ca în fiecare an, în mai multe localități din județ, se preconizează prezența unui număr important de credincioși la lăcașele de cult, motiv pentru care jandarmii argeșeni, alături de polițiști și alte structuri abilitate se vor asigura ca pe parcursul manifestărilor religioase nu vor fi incidente de natură a pune în pericol siguranța participanților la slujbe.”, transmite IJJ Argeș
Misiunile jandarmilor au în vedere, în principal, protecția participanților, sprijinirea personalului lăcașelor de cult în îndrumarea cetățenilor către zona de împărțire a apei sfințite, precum și prevenirea și combaterea oricăror fapte care aduc atingere legilor și normelor de conviețuire socială.
Jandarmeria Argeș face apel către toți cetățenii să adopte un comportament civilizat, să evite aglomerarea, să aștepte cu răbdare împărțirea apei sfințite și să dea dovadă de înțelegere față de măsurile luate.
Foto: IJJ Argeș
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Accident pe autostrada A1 București-Pitești! Două mașini implicate