Când se pune busuioc sub pernă? Pe 5 ianuarie se făceau farmece şi descântece pentru dragoste

de | 05.01.2024 14:28 | Lifestyle, Național

Ajunul Bobotezei este o zi încărcată de tradiții. De altfel, datina spune că cine respectă tradițiile din ajunul Bobotezei va avea noroc tot anul, iar fetele tinere și nemăritate își pot visa ursitul dacă pun sub pernă o ramură de busuioc, în noaptea dinainte de Bobotează. Totodată, potrivit postării publicate pe pagina de Facebook a Muzeului Golești, ”pe 5 ianuarie se făceau marile predicţii meteorologice, se ghicea viitorul, se făceau farmece şi descântece pentru dragoste”.

Ziua de 5 ianuarie, în calendarul ortodox este ajunul Bobotezei 2024, iar astăzi se ţine post negru, nu se mănâncă şi nu se bea nimic, iar mulți creştini postesc pentru a putea gusta cu vrednicie din Agheasma Mare. Potrivit tradiției, fetele nemăritate trebuie să ia o rămurică de busuioc din cea cu care preotul stropește și să o pună sub pernă, în noaptea de 5 spre 6 ianuarie, pentru a-și visa ursitul. O altă tradiție veche spune că fetele tinere și femeile necăsătorite puneau busuioc la streașina casei. Dacă a doua zi îl găseau plin de chiciură, însemna că se vor mărita cu un băiat bogat. Totodată, în unele zone ale țării, în ajunul Bobotezei, se spune că pentru a-şi visa alesul, fetele trebuie să mănânce o turtă frământată doar cu 9 degete din 8 linguri de făină şi o lingură de sare şi să-şi lege pe inelar un fir roşu de mătase.

Pe 5 ianuarie se făceau marile predicţii meteorologice

Sursă foto: Facebook Muzeul Golesti

”Satul românesc este cel mai expresiv şi mai bogat document al istoriei neamului, căci adevărata istorie începe acolo unde se sfârşesc documentele. Tradiţiile şi obiceiurile pun sufletul neamului în lumina universală, iar Ajunul Bobotei este o zi cu o încărcătură excepţională. Pe 5 ianuarie se făceau marile predicţii meteorologice, se ghicea viitorul, se făceau farmece şi descântece pentru dragoste. Ajunul Bobotezei era ziua în care cei vrednici de a vedea deschiderea cerurilor din timpul nopţii, primeau în dar de la Dumnezeu dorinţe împlinite. Muzeul Goleşti vă invită să descoperiţi lumea profundă a satului românesc şi, împreună, să o păstrăm pentru generaţiile viitoare şi identitatea lor”, transmit cei de la Muzeul Golești pe pagina de Facebook.

Foto descriptiv. Sursă foto: Facebook Muzeul Golesti si bzi.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

5 ianuarie, Ajunul Bobotezei – Tradiţii şi obiceiuri

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Goleşti | Muzeul Golești | Vedea