Recomandările pompierilor pentru evitarea incendiilor în locuințe pe timp de iarnă

de | 10.01.2024 21:00 | Județean, Lifestyle

Sezonul rece aduce odată cu el și riscuri mai mari de incendii. Pompierii recomandă argeșenilor să fie precauți în această perioadă, când numărul urgențelor este în creștere.

În ultimele nopți, pompierii argeșeni au trebuit să înfrunte gerul pentru a stinge incendiile izbucnite pe raza județului nostru.

Trei persoane au fost la un pas de a-și pierde viața, în cadrul a trei incendii violente, produse în orașul Costești și localitățile Cicănești și Sălătrucu, săptămâna aceasta.

În fiecare dintre cazuri, salvatorii argeșeni s-au luptat ore în șir cu flăcările. Mai multe detalii despre acest subiect AICI

Puneți preț pe ceea ce contează, pe viața dumneavoastră și a celor din jur fiind preventivi și totodată, aveți grijă și de bătrânii care vă bucură atunci când îi vedeți în pragul casei.”, transmite ISU Argeș

În cele mai multe cazuri, este suficient un moment de neatenție pentru ca un incendiu să cuprindă întreaga locuință!

Pentru a evita astfel de situații, ISU Argeș recomandă următoarele:

– Nu folosiţi instalaţiile electrice cu defecţiuni, improvizaţii sau cu izolația îmbătrânită;
– Nu folosiţi sobe şi alte mijloace de încălzire defecte, cu improvizaţii, supraalimentate cu combustibili sau nesupravegheate, precum şi folosirea lichidelor inflamabile la aprinderea focului;
– Verificaţi coşurile și burlanele de evacuare a fumului, reparaţi-le, izolaţi-le termic şi curăţaţi-le periodic;
– Asiguraţi unelte pentru deszăpezirea căilor de acces, de evacuare şi de intervenţie;
– Nu utilizaţi foc deschis în locuri cu pericol de incendiu (la distanţe mai mici de 40 m faţă de locurile cu pericol de explozie, respectiv 10 m faţă de materiale sau substanţe combustibile) şi pe timp de vânt; prepararea hranei prin utilizarea focului deschis se face numai în locuri special amenajate, în condiţii şi la distanţe care să nu permită propagarea focului la vecinătăţi;
– Acordați o atenție sporită asupra jocului copiilor cu focul;
– Evitați fumatul în locuință, atunci când există pericolul să adormiți cu țigara aprinsă.
–În cazul în care simțiți miros de gaze în locuință, nu aprindeți focul, nu acționați întrerupătoarele, deschideți larg ferestrele, părăsiți de îndată locuința și anunțați situația la numărul unic de urgență 112.
–Nu deconectați sistemele de detecție și avertizare a fumului, focului sau gazelor.

sursă foto realitateadesibiu.net

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Firmă care realizează produse de patiserie pentru Lidl, închisă temporar de ANPC!

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Argeș | Cicănești | Lidl | Sălătrucu

Ultimele articole