Fermierii au ajuns la o înțelegere cu ministrul Agriculturii: „Probabil vom suspenda protestele”

de | 15.01.2024 23:21 | Eveniment, Național

Acord la Ministerul Agriculturii între fermieri și guvernanți.

După mai multe ore de consultări, la Ministerul Agriculturii s-a ajuns la un acord cu privire la măsurile pe care guvernanții și le asumă să le implementeze în perioada următoare. Astfel, protestele declanșate în ultimele șase zile de fermieri și transportatori ar putea să se încheie.

Ministrul Agriculturii Florin Barbu și reprezentanții asociațiilor de fermieri din sectorul vegetal au semnat luni un acord care cuprinde 13 solicitări venite din partea fermierilor, după mai bine de trei ore de negocieri, relatează agerpres.ro

După ședința de astăzi, ministrul agriculturii Florin Barbu a spus că aşteaptă ca toţi fermierii să meargă acasă.

Aştept ca toţi fermierii să meargă acasă, la familie, la părinţi şi să aibă încredere totală în formele asociative care sunt lângă mine aici la această conferinţă şi îi asigur că procesul verbal pe care l-am încheiat astăzi cu colegii din formele asociative este asumat de ministrul Agriculturii şi 100% toate cele transpuse în acest proces verbal vor fi rezolvate.

Asociaţiile au dat curs dialogului pe care l-am avut astăzi în cadrul bugetului pe care l-am avut pe anul 2024 pentru Ministerul Agriculturii. Aşa cum v-am spus şi mai devreme, agricultura are 2% din PIB al României. Sunt foarte multe forme de sprijin pe care asociaţiile le ştiau.

Majoritatea fermierilor din ţară au fost informaţi de sumele pe care le avem prevăzute în buget. Vorbim aici de sume foarte importante pentru că, anul acesta, până pe 30 mai vom acorda un sprijin de 100 euro pe hectar pentru toate culturile din toamna anului 2022”, a explicat Barbu.

Mai multe asociații de fermieri renunță la proteste, după acordul semnat cu Ministerul Agriculturii

La rândul său, reprezentantul fermierilor din Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC), Marius Micu, a anunţat că probabil că va fi decisă suspendarea oricărei iniţiative de protest.

O să avem o întâlnire în care o să ne consultăm, pentru că o mare parte dintre solicitările noastre au fost agreate de ministru. Probabil că vom decide să suspendăm orice iniţiativă de a efectua proteste până la ajungerea unui termen”, a explicat reprezentantul fermierilor

Și Consiliul Director al Sindicatului Fermierilor Patrioți a hotărât în urma negocierilor de la Ministerul Agriculturii să renunțe la proteste.

La reuniunea desfășurată la sediul Ministerului Agriculturii, reprezentanți ai formelor asociative din sectorul agricol, recunoscute la nivel național pentru reprezentativitatea lor, au abordat în mod detaliat un total de 13 revendicări prezentate de către fermieri. Pentru fiecare dintre aceste aspecte, s-au identificat soluții și s-au propus termene precise pentru implementarea acestora. În contextul acestor discuții și soluționări, în eventualitatea în care membri ai sindicatului aleg să protesteze în mod public, le sugerăm cu respect să înceteze orice formă de protest și să se alăture demersului nostru comun de comunicare cu Ministerul Agriculturii”, se spune într-un comunicat al sindicatului.

Sindicaliștii spun că vor monitoriza și urmări cu strictețe termenele stabilite pentru implementarea măsurilor convenite, „în conformitate cu protocolul asumat în cadrul întâlnirii”.

Pe lista solicitărilor se află acordarea în regim de urgenţă a plăţilor APIA, cu termen 29 februarie 2024 şi compensarea pierderilor suferite de fermierii români afectaţi de importurile din Ucraina, prin adoptarea de culoare separate şi monitorizarea importurilor prin sigilii electronice cu GPS în portul Constanţa.

S-a mai hotărât ca permisul de conducere categoria B să fie echivalat. Mai exact, să fie recunoscut pentru categoria tractor (TR).  De asemenea, înmatricularea utilajelor se se realizeze numai prin supunerea înregistrării acestora la primărie, fără obligativitatea CIV şi respectiv a ITP-ului indiferent de tonaj. Modificările ar urma să fie aprobate în următoarea şedinţă de Guvern.

În plus, vor fi acordate credite cu dobândă subvenţionată pentru capital de lucru şi investiții în ferme, cu marja dobânzii de maxim 2% +ROBOR, având termen până la finalul lunii februarie.

O altă propunere vizează derogare GAEC 7 (rotaţia culturilor – n. r.) şi GAEC 8 (lăsarea a 4% din suprafaţa fermei teren necultivat – n. r.), agricultorii solicitând clarificarea condiţiilor în care se aplică cele două GAEC-uri începând cu anul de cerere 2023-2024 şi diminuarea procentului de sancţiuni la nivel minim, în baza forţei majore. Pentru această solicitare termenul este sfârşitul lunii ianuarie.

Pe lista solicitărilor aprobate se află şi actualizarea valorii ajutorului de stat privind rambursarea accizei la motorina achiziţionată şi utilizată în agricultură, cu termen 31 iunie 2024.

Alte propuneri agreate vizează asumarea revizuirii şi adoptării legislaţiei necesare, în actualul exerciţiu parlamentar, privind durata minimă a contractului de arendă, precum şi concesionarea păşunilor, apă gratuită pentru infrastructura principala de irigaţii în anul 2024 şi subvenţionarea a 50% din costurile suportate cu energia electrică de către OUAI-uri (Organizaţia Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii).

De asemenea, în acest an se vor efectua modificări la Legea 34/2013, Legea 170/2023 şi Legea 138/2004 prin asimilarea amenajărilor locale de irigaţii cu subvenţionarea ca şi a OUAI, inclusiv amplasarea de panouri fotovoltaice în amenajările secundare de irigaţii doar cu acordul OUAI -urilor şi implementarea şi operaţionalizarea Sistemului Naţional de Gestionare a Riscurilor din Agricultură.

Totodată, ultima propunere convenită prevede realizarea împreună cu fermierii a unui studiu de impact privind utilizarea sistemului antigrindină din zona Vrancea.

Foto descriptiv: tym.word

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Peste 6000 de locuințe au fost afectate de incendii anul trecut! Recomandările pompierilor

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Exerciţiu | Florin Barbu | Ministerul Agriculturii | Portul Constanţa | ROBOR | Ucraina | Vrancea