Șofer trimis în judecată, după ce a condus beat prin Pitești!

de | 17.01.2024 18:00 | Eveniment, Știri

Polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 4 Poliție Pitești au finalizat, în cursul zilei de ieri, marți, 16 ianuarie, cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, ce are în vedere săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Astfel, în urma cercetărilor, s-a constatat că un bărbat de 31 de ani a fost depistat, în seara zilei de 11 iunie 2023, de polițiștii de ordine publică din cadrul Secției 4 Poliție Pitești, în timp ce se afla la volanul unui autoturism.

Bărbatul conducea mașina pe strada Prundu Mic din municipiul Pitești, aflându-se sub influența alcoolului.

Acesta a fost supus testării cu aparatul etilotest,  rezultând o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor de sânge.

În urma analizelor, s-a constat că acesta avea o valoare mai mare decât limita de 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Dosarul penal a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată.

Sursa Foto gazetadecluj.ro/ descriptiv.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Tânăr de 19 ani fără permis prins conducând pe drumurile din Argeș!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/raluca-balasa/" target="_self">Raluca Bălașa</a>

Articol scris de Raluca Bălașa

Studentă a Facultății de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie, Jurnalism, pasionată de fotografie și content media, voluntară în cadrul redacției UPIT Media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Pitești | Prundu