În cursul zilei de ieri, 18 ianuarie, polițiștii argeșeni au pus în executare 6 Mandate de executare a pedepsei cu închisoarea. În urma acestora, șase bărbați, cu vârste cuprinse între 28 și 38 de ani, au ajuns în spatele gratiilor.
Pentru ce fapte au fost condamnați
Primul mandat îl vizează pe un tânăr de 29 de ani, din Pitești, condamnat la 2 ani și 10 luni închisoare, ca urmare a săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
Al doilea mandat a fost pus în executare pentru un bărbat de 28 de ani, din Mărăcineni, condamnat la 3 ani și 8 luni închisoare. Acesta a fost arestat în urma săvârșirii infracțiunii de act sexual cu un minor;
În spatele gratiilor a ajuns și un bărbat de 35 de ani, din Ștefănești, care este condamnat la 1 an și 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare fără drept de operaţiuni comerciale cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, în formă continuată.
Al patrulea mandat îl vizează pe un bărbat de 38 de ani, din Pitești. Piteșteanul a fost condamnat la 2 ani închisoare, ca urmare a săvârșirii infracțiunii de efectuare fără drept de operaţiuni comerciale cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, în formă continuată.
De asemenea, polițiștii Serviciului Investigații Criminale Argeș au pus în executare un Mandat de executarea pedepsei cu închisoarea emis de Judecătoria Pitești, privind pe un bărbat de 27 de ani, din comuna Ludești, județul Dâmbovita, condamnat la 1 an și 9 luni închisoare, ca urmare a săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe cu efect psihoactiv.
Ultimul mandat îl vizează pe un bărbat de 29 de ani, din comuna Poiana Lacului, condamnat la 2 ani și 2 luni închisoare, ca urmare a săvârșirii infracțiunii de operaţiuni comerciale cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive.
Toți cei în cauză au fost încarcerați.”, transmite IPJ Argeș
Foto descriptiv
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Fișe medicale pentru permisul auto, eliberate fără consultații! Șase persoane au fost reținute