Drifturi în parcarea târgului săptămânal din Domnești!

de | 22.01.2024 22:45 | Eveniment, Județean

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri argeșeni au continuat acțiunile pentru prevenirea accidentelor rutiere și pentru creșterea gradului de siguranță a tuturor participanților la trafic.

Astfel, în cadrul acțiunilor, mai mulți șoferi au fost depistați încălcând regulile de circulație.  În urma abaterilor constatate, polițiștii argeșeni au aplicat 353 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 82.000 de lei. De asemenea, ei au reținut 21 de permise de conducere și au retras 22 de certificate de înmatriculare.

Sancționați pentru conducere agresivă

Printre cei care au rămas pietoni se află și doi tineri, de 20, respectiv 23 de ani, ambii din Domnești, care conduceau agresiv, în parcarea târgului săptămânal din Domnești, prin întoarcerea autoturismului folosind frâna de ajutor.

Aceste întoarceri prin derapaj se fac uşor pe zăpadă sau pe un drum alunecos. Și cum pe raza județului nostru a nins, cei doi tineri nu au stat pe gânduri și au profitat de vremea de afară pentru a face drifturi.

Această întoarcere a autoturismului este considerată o manevră agresivă, periculoasă, riscantă, nerecomandată celor care nu sunt familiarizaţi cu sporturile auto.

Dacă nu se face foarte corect manevra, dacă nu există un control total asupra automobilului, există riscul ca maşina să se răstoarne.

Ca urmare a abaterii constatate, tinerii au fost sancționați contravențional, iar permisele de conducere au fost reținute în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 30 de zile.

Foto descriptiv

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Rucăr: Amenzi de peste 50.000 de lei date de ISU Argeș

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Argeș | Domneşti

Ultimele articole