Ministerul Familiei. Studenții merg în tabără la munte!

de | 23.01.2024 09:19 | Lifestyle, Național

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse anunță că organizează un nou program de tabere studențești, de data aceasta de iarnă. Acestea se vor desfășura pe două serii a câte 5 nopți, în perioada 10-23 februarie (seria I: 10-15 februarie, respectiv seria II: 18-23 februarie). Cazarea și masa vor fi asigurate, astfel studenții beneficiari vor suporta doar costul transportului.

Studenții care nu au situația încheiată pe semestrul întâi nu se pot înscrie

Pentru a se înscrie în cadrul programului de tabere, studenții trebuie: să fie înmatriculați la o formă de învățământ cu frecvență, să fie integraliști și să aibă vârsta de până la 35 de ani. Studenții de anul 1 licență/master care nu au situația încheiată pe semestrul întâi nu se pot înscrie.

Completarea cererii tip și transmiterea acesteia către secretariatul facultății sunt necesare pentru înscriere. În cazul situațiilor speciale, trebuie transmisă alături de aceasta și dovada implicării în activități extracuriculare sau dovada încadrării în cazurile sociale. Verificați site-ul facultății la care studiați pentru a afla până când puteți depune documentele și dacă le puteți transmite și în format online.

În urma propunerii Uniunii Studenților din România, începând de anul acesta, studenții cu dizabilități vor putea solicita în cererea tip să fie însoțiți în tabără de persoana desemnată ca asistent personal de comisia medicală, în limita locurilor alocate universității.

Foto descriptiv. Sursă foto: Facebook MFTES.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

ARGEȘ. Lista activităților cultural–artistice programate astăzi, 23 ianuarie

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Ministerul Familiei