Accident pe Drumul Express Craiova – Pitești! Un șofer începător s-a izbit cu mașina de un parapet metalic

de | 24.01.2024 10:00 | Eveniment, Importante, Național

Un șofer începător, din Craiova, şi-a distrus mașina și a ajuns la spital, noaptea trecută, după ce a circulat cu viteză pe Drumul Expres Craiova-Piteşti, în zona nodului de la Morunglav.

Tânărul, în vârstă de 30 de ani, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat cu mașina într-un parapet metalic. Vitezometrul a rămas la 183 de km/h.

Potrivit reprezentanţilor DRDP Craiova, în zonă era ceață, vizibilitatea fiind sub 200 de metri, iar la momentul producerii evenimentului partea carosabilă era curată și umedă.

Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un tânăr, în vârstă de 30 de ani, din municipiul Craiova, în timp ce conducea un autoturism, pe Drumul Expres 12, nu a adaptat viteza la condițiile de drum și a pierdut controlul direcției de deplasare, intrând în coliziune cu parapetul metalic montat la ieșirea către comuna Morunglav. În urma evenimentului rutier, conducătorul autoturismului a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina”, a transmis IPJ Olt

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs produs evenimentul.

Sursă Foto: Facebook DRPD Craiova

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Atenție, șoferi! Se circulă în condiţii de ceaţă pe mai multe drumuri din ţară

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Craiova | Drumul Express Pitești-Craiova | Olt | Pitești | Slatina

Ultimele articole