Ministrul Simona Bucura-Oprescu, consultări pe Legea salarizării

de | 08.02.2024 11:34 | Administrație, Național

Consultările pentru o lege a salarizării cât mai echitabilă și mai aproape de nevoile angajaților continuă la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS). După ce ieri a discutat cu sindicatele reprezentative din sistemul de învățământ, iată că astăzi discuțiile au continuat cu reprezentanții instituțiilor publice autofinanțate.

În acest sens, potrivit informării publicate pe pagina de Facebook a MMSS, ministrul Simona Bucura-Oprescu s-a întâlnit cu reprezentanții autorităților și instituțiilor publice finanțate integral din fonduri proprii: Centrul Român pentru Pregătirea și Perfecționarea Personalului din Transporturi Navale, Autoritatea Feroviară Română, Autoritatea Rutieră Română, Autoritatea de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile, ISCTR, Autoritatea de Siguranță Feroviară Română, Agenția de Investigare Feroviară Română, ANRSC, ANL, Inspectoratul de Stat în Construcții, Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, ISCIR. Pe lângă aspecte privind salarizarea, una dintre problemele sesizate a fost și cea privind plecările din sistem și îmbătrânirea personalului.

”Sunt domenii cheie în care activează specialiști pentru care este nevoie de formare continuă și de înalt nivel. Vorbim despre siguranța transporturilor rutiere, feroviare și aviatice, despre transporturi navale, despre construcții și instalații potențial periculoase. Căutăm împreună soluții pentru ca profesioniștii care activează în aceste domenii să fie remunerați pe măsura complexității și importanței muncii pe care o desfășoară”, a declarat ministrul Simona Bucura-Oprescu, potrivit sursei citate.

Sursă foto: Facebook MMSS

Ieri, în continuarea dialogului pentru o lege a salarizării care să fie cât mai aproape de nevoile de performanță din sistemul public din România, ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura Oprescu, s-a întâlnit cu sindicatele reprezentative din sistemul de învățământ. ”Educația este o prioritate. Vom continua dialogul cu partenerii sociali din educație și vom găsi împreună soluții astfel încât să creștem gradul de atractivitate al profesiei de dascăl, iar fiecare profesor, de la debutant și până la profesorul universitar să fie încurajat să fie cât mai performant”, a declarat ministrul Simona Bucura-Oprescu.

Sursă foto: Facebook MMSS.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Liber la traseism politic? Sunt anunțate discuții despre comasarea alegerilor

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Ministerul Muncii | Ministrul Muncii | Simona Bucura-Oprescu

Ultimele articole