ONU a decis suspendarea Rusiei din Consiliul pentru Drepturile Omului

de | 07.04.2022 22:17 | Național, Știri

Joi, 7 aprilie, Adunarea Generală a ONU a votat suspendarea Rusiei din Consiliul pentru Drepturile Omului, decizie luată pentru „încălcări grave și sistematice și abuzuri ale drepturilor omului”.

A fost supusă la vot o rezoluție prin care s-au constatat încălcările flagrante și sistematice ale drepturilor omului de către armata rusă pe teritoriul Ucrainei.

În urma acțiunii, au fost strânse 93 de voturi pentru, în timp ce 24 de țări au votat împotrivă și 58 de țări s-au abținut, printre care și India, potrivit Reuters.

Înaintea de acțiune, Rusia a spus că un vot favorabil sau o abținere ar fi văzut ca o „mișcare neprietenoasă.”

Amintim că decizia a fost luată în urma indignării comunității internaționale față de uciderea civililor din suburbia Bucha, aflată la marginea Kievului, remarcă The Washington Post. Pe străzile din Bucea au fost descoperite cadavre, iar unele prezentau semne de tortură.

Suspendarea Rusiei din Consiliul ONU pentru Drepturile Omului a fost cerută de SUA și de Marea Britanie.

Linda Thomas-Greenfield, ambasadorul SUA la ONU, a declarat marți, în fața Consiliului de Securitate, că „Rusia nu ar trebui să aibă o poziție de autoritate într-un organism al cărui scop este promovarea respectării drepturilor omului”.

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Bucea | Marea Britanie | Rusia | Ucraina | Washington