Proiect. Ministerul Justiției vrea mai mulți procurori în cadrul Secției de urmărire penală din PÎCCJ

de | 13.02.2024 14:30 | Administrație, Național

Ministerul Justiției anunță că supune dezbaterii publice proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr 49/2022 privind desființarea Secției de investigare a infracțiunilor din justiție precum și pentru modificarea Legii nr 135/2010 privind Codul de procedură penală.

Potrivit comunicatului publicat de Ministerul Justițieri, proiectul vizează două modificări:

1.Majorarea numărului de procurori care pot activa în cadrul Secției de urmărire penală din cadrul PÎCCJ și din cadrul parchetelor de pe lângă Curțile de Apel.

2.Modalitatea de selectare a procurorilor care se ocupă de dosarele magistraților. În prezent, procurorii își depun candidaturile la Consiliul Superior al Magistraturii, plenul CSM aprobă și nominalizează viitorii procurori cu atribuții în investigarea infracțiunilor din sistemul judiciar, după care Procurorul General îi numește. Pentru a simplifica procedura în cazul în care nu își exprimă opțiunea procurorii, Procurorul General va propune, din oficiu, procurorii, iar CSM îi va numi. Este nevoie de această modificare pentru a facilita ocuparea cât mai rapidă a schemei de personal din cadrul structurii fostei SIIJ. La acest moment, din 59 de posturi, ocupate sunt 38, deficitul fiind de o treime dintre posturi. La Parchetul General sunt doar 3 procurori din necesarul de 14.

”Textul proiectului de lege este agreat cu toți actorii implicați în procedură, Procurorul General și conducerea CSM, dar și cu Comisia Europeană.

Proiectul vine și ca urmare a urmare a Raportului din 2022 privind statul de drept, prin care României i s-a recomandat „să ia măsuri pentru a răspunde aspectelor problematice nesoluționate legate de investigarea și urmărirea penală a infracțiunilor din justiție, ținând seama de standardele europene și de avizele relevante ale Comisiei de la Veneția”. În plus, una dintre solicitările Comisiei Europene în cadrul Misiunii privind statul de drept vizează consolidarea cadrului juridic și a capacității instituționale a sistemului post-SIIJ”, se mai arată în comunicatul publicat.

Ministra justiției este preocupată de această temă, cunoscând volumul mare de activitate al structurilor menționate, precum și nevoia de a avea un număr cât mai mare de procurori în cadrul acestora, în vederea eficientizării activității în dosarele în care sunt vizați magistrații, potrivit sursei citate. Totalul dosarelor preluate de la fost SIIJ plus cele nou înregistrate este de 10.035, iar 6.338 dintre acestea sunt soluționate. Proiectul poate fi consultat aici.

Foto descriptiv. Sursă foto: just.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

PNL Argeș: Tribunalul Vâlcea a anulat HCL Pitești prin care Pădurea Trivale urma să devină pădure-parc

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Ministerul Justiţiei