Două firme argeşene – în consorţiul care a blocat construcţia stadionului din Piteşti

de | 29.02.2024 13:25 | Din ediția tipărită, Economic, Importante, Pitești

Cea mai mare investiţie din Piteşti din punct de vedere al valorii proiectului a  fost blocată! Licitaţia pentru construcţia noului stadion al echipei FC Argeş a fost contestată şi, întârziind atribuirea contractului de peste 80 milioane euro. Contestaţia a fost depusă de un consorţiu format din mai multe firme, printre care şi două din Argeş, a cărui ofertă a fost declarată inacceptabilă din cauza unei… virgule!

Joi, 29 februarie, primarul Cristian Gentea că CNSC a respins contestaţia, însă rămâne de văzut dacă asocierea contestatoare va accepta soluţia Consiliului Naţionale pentru Soluţionarea Contestaţiilor sau dacă va încerca în continuare să lupte pentru zecile de milioane de euro puse în joc.

► Cinci consorţii-mamut în lupta pentru construcţia stadionului din Piteşti

Informaţia privind blocajul apărut la licitaţia pentru Stadionul „Nicolae Dobrin” a fost făcută publică de către primarul Cristian Gentea, care a oferit detalii extrem de interesante referitor la modul straniu în care această contestaţie a fost depusă:

Execuţia stadionului a fost contestată în ultima zi, în ultimele 10 minute, la 23:50. A fost contestată de o firmă care a fost eliminată în prima zi, pe inadmisibilitate. Probabil că a fost vorba despre ceva documente, despre eligibilitate, nu au nici cea mai mică şansă. Chiar mi se pare că cineva vrea să ne încurce.”, a spus primarul Piteștiului, săptămâna trecută la Politikia.ro.

În luna mai 2023, CNI a lansat licitaţia pentru proiectarea şi execuţia noului stadion din Piteşti, firmele interesate având ca termen de depunere a ofertelor data de 2 august. Cinci asocieri s-au înscris la licitaţie în lupta pentru cele 80 de milioane de euro puse la bătaie, asocieri ai căror lideri sunt: CON-A Operations (CON-A a construit şi sala polivalentă), SSAB-AG (firmă în care este acţionar un fost viceprimar al oraşului Bacău), ACI Cluj (una dintre cele mai vechi şi mai importante firme de construcţii din zona Clujului), Construcții Erbașu (una din cele mai mari firme de construcţii din ţară, cu afaceri de peste 1 miliard de lei anual) şi Ubitech Construcţii SRL – autoarea contestaţiei.

► Cum poţi pierde un contract de 80 milioane euro din cauza unei virgule!

În data de 25 ianuarie 2024, comisia de licitaţie a declarat oferta Ubitech Construcţii SRL inadmisibilă şi a declarat câştigătoare oferta asocierii conduse de Construcţii Erbaşu SA. Reprezentanții CNI se pregăteau să semneze contractul cu câştigătoarea şi să dea startul lucrărilor pe şantierul de la Piteşti când, pe ultima sută de metri, în data de 6 februarie, asocierea al cărei lider este Ubitech Construcţii SRL a contestat licitaţia.

Potrivit documentului depus la CNSC, se pare că oferta acestei asocieri a fost eliminată din licitaţie din cauza unei virgule. Mai exact, dintr-o eroare de tehnoredactare, Ubitech Construcţii SRL a trecut în dreptul valorii activităţii „Transportul molozului şi al deşeurilor la groapa de gunoi la instalaţii sanitare” suma de 124,29 lei în loc de 12.429,00 lei.

În momentul în care li s-au cerut clarificări cu privire la această sumă, reprezentanţii asocierii conduse de Ubitech Construcții şi-au asumat eroarea şi, pentru a nu modifica oferta, au menţinut preţul ofertat iniţial. Explicaţiile acestora nu au convins însă comisia de licitaţie, care au descalificat asocierea Ubitech Construcţii, însă, pe de altă parte, ar fi admis ofertele altor două asocieri, deşi ofertanţii respectivi ar fi operat modificări sau completări ale acestora după depunerea lor.

► Încrengăturile din spatele firmei care a contestat licitaţia

Firma care a contestat licitaţia pentru stadionul din Piteşti, Ubitech Construcții SRL, este controlată de un anume Cătălin Podaru, absolvent al Academiei Tehnice Militare şi fost ofiţer inginer în Armată, pentru care a lucrat doar şase ani după finalizarea studiilor. După ce a părăsit sistemul militar, Podaru şi-a înfiinţat două firme – Leviatan Design şi Ubitech Construcţii (ambele prezente în asocierea care vizează contractul pentru Stadionul „Nicolae Dobrin”) – cu care a prins contracte de zeci de milioane de euro, multe dintre ele chiar cu armata, cel mai important fiind cel pentru modernizarea Unităţii Militare de la Câmpia Turzii, în valoare de peste 100 de milioane de euro.

Ubitech Construcţii este şi unul dintre cei doi acţionari ai firmei Copraag Entrepreneur, subcontractant în aceeaşi asociere. Copraag Entrepreneur este o firmă care a fost înfiinţată în 2017 şi a funcţionat inițial la Piteşti, pe strada Negru Vodă, nr. 30, unde, deloc întâmplător, a fost chiar sediul Conarg. Spunem deloc întâmplător, pentru că iţele acestui business par să se intersecteze cu numele celebrului om de afaceri argeşean Valentin Vişoiu.

Astfel, partenerul Ubitech în afacerea  Copraag Entrepreneur este o altă companie argeşeană, Ascon Partners SRL, firmă administrată de Nelu Ciobanu, fost director general la Conarg Construct SRL din Piteşti, şi în care Adrian Grigore, fostul manager de proiect de la Conarg, este managing partener. Ascon Partners are sediul în Piteşti, pe str. Intrarea Teilor, iar în 2022 a înregistrat afaceri de aproape 150 milioane lei.

Cealaltă firmă argeşeană implicată în această asociere este Conim Partners, în calitate de ofertant. Conim Partners, o afacere de 145 milioane lei anual, din Curtea de Argeş este controlată de tandemul Ion Moneanu şi Marian Ciucu şi s-a consacrat în ultimii ani drept constructor de hipermarketuri pentru retailerii Lidl şi Kaufland.

Fiind vorba de o sumă uriaşă – 338.961.775 lei, la care se adaugă şi TVA – interesele sunt pe măsură, astfel că era cumva de aşteptat o bătălie acerbă între marii constructori din ţară. Săptămâna trecută, conducerea administraţiei locale era optimistă şi spera în soluţionarea rapidă a contestaţiei care blochează proiectul stadionului:

Din informaţiile mele, în două săptămâni, se închide tot (n.r. – se elucidează neclaritățile actuale) şi de atunci mă mut iarăşi la Bucureşti, pentru că este vorba despre un memorandum pe care îl înaintează CNI către guvern şi imediat după aceea se semnează contractul şi încep lucrările. Este vorba despre 7 luni de proiectare şi 26 de execuţie. Nu va fi nevoie nici de 2 luni de proiectare, pentru că proiectul este gata. Eu zic că, cel târziu la returul din 2026-2027, vom juca pe noul stadion”, spunea săptămâna trecută Cristian Gentea.

► CNSC a respins contestaţia

Joi, 29 februarie, în cadrul unei conferinţe de presă care s-a desfăşurat la sediul provizoriu al Primăriei Municipiului Piteşti de la Centrul de Calcul, primarul Cristian Gentea a anunţat public faptul că CNSC a respins contestaţia, reiterând ideea conform căreia, în opinia sa, a fost doar o încercare de tergiversare a lucrărilor, în aşa fel încât lucrările să înceapă mai târziu.

conferinta primarie secretar de stat vlad stefan niculae

Prezent la conferinţa de presă, secretarul de stat de la Ministerul Dezvoltării, Vlad Ştefan Niculae, a declarat:

În aceste proceduri este inclus și acest memorandum, ce reprezintă și o voință politică. Acest memorandum va trece fără doar și poate. Ca și recomandare pentru CNI este să aștepte zece zile. Dacă se va depune contestație la Curtea de Apel, se va mai prelungi termenul. Este o dorință a domnului primar, a piteștenilor. Acest stadion va produce energie electrică toată săptămâna și în weekend vor fi meciuri de fotbal cu costuri zero”.

► Şi modernizarea DN73 este blocată de contestaţii

Construcţia noului stadionul „Nicolae Dobrin” nu este singurul mare proiect din Argeş blocat de contestaţii. Este vorba despre modernizarea drumului naţional 73. Astfel, în timp ce săptămâna trecută s-a semnat contractul pentru execuţia lucrărilor pe tronsonul aflat pe teritoriul judeţului Braşov, de la Fundata până la Braşov, licitaţia pentru porţiunea dintre Câmpulung şi Fundata se află la a doua contestaţie.

CNAIR a desemnat câștigătoare o asociere al cărei lider este firma bulgară Groma Hold LTD, dar la sfârșitul lunii ianuarie 2024 Antrepriza de Reparații și Lucrări Cluj (deținută de Strabag) a depus a doua contestație la CNSC pe motiv că oferta câștigătoare nu ar respecta condițiile de experiență similară pentru lucrări de modernizare, ci doar pentru reparații potrivit datelor Economedia.ro.

Săptămâna trecută, CNSC a admis contestaţia, urmând ca CNAIR să continue procedura de atribuire, permiţând Antreprizei de Reparații și Lucrări Cluj accesul la dosarul achiziţiei, ceea ce înseamnă că va mai dura ceva timp până se va finaliza licitaţia şi, implicit, până vor fi demarate lucrările de modernizare pe serpentinele de pe DN 73, din nordul Argeşului.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Metabet sau Bluart? Cine va moderniza teatrul de vară din Ştrand?

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/nadia-ciochina/" target="_self">Nadia Ciochina</a>

Articol scris de Nadia Ciochina

Jurnalist de investigații și editor, cu 19 experiență în presă, autor și coordonator pentru numeroase proiecte media.

Articole asemănătoare:

Ultimele articole