ALERTĂ!
Aceste imagini sunt filmate în urmă cu puțin timp în zona Spitalului de Pediatrie din Pitești de către un cititor al publicației noastre online care ne-a declarat că forțe impresionante, poliție, cei de la acțiuni speciale și de la SRI au ridicat un obiect agățat de o mașină, asta după ce proprietarul a sesizat autoritățile.
INFORMAȚII NOI
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au fost sesizați astăzi, în jurul orei 11:00, direct de către un bărbat de 38 de ani, din Câmpulung, cu privire la faptul că ar fi observat un obiect atașat la pragul autoturismului pe care îl utilizează, obiect pe care l-ar fi pus în habitaclul autovehiculului, solicitând efectuarea de verificări, precizează Compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș.
Pentru intervenția specifică acestui tip de sesizare, la fața locului au intervenit specialiștii pirotehniști din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Argeș, în vederea efectuării de verificări pentru a stabili dacă obiectul prezintă elemente de interes pirotehnic, din primele verificări rezultând că nu prezintă pericol la manipulare și transport.
Obiectul în cauză a fost ridicat, iar în cauză se continuă cercetările, pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun, anunță IPJ Argeș.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Florin Călinescu şi-a anunţat candidatura la alegerile prezidențiale