Caravana cinematografică WARBOY ajunge sâmbătă la Pitești

de | 27.02.2024 12:29 | Pitești, Lifestyle

  • WARBOY ajunge și la Pitești!
Reprezentanții Primăriei Pitești precizează faptul că spectatorii se pot întâlni cu regizorul Marian Crișan și actorul din rolul principal, Daniel Bâliș, la Centrul Multifuncțional, sâmbătă, 2 martie, de la ora 19:00.
WARBOY
„WARBOY este despre un adolescent prin ochii căruia vedem finalul celui de-al Doilea Război Mondial, mai exact toamna anului 1944. Băiatul încearcă să salveze cei doi cai ai familiei pornind cu ei într-o călătorie inițiatică, traversând peisajul sălbatic al Munților Apuseni. Filmul poate fi numit <un film de război> sau <film pentru copii>, ce m-a atras cel mai mult la acest proiect, atunci când l-am conceput, au fost elementele de western pe care m-am bucurat să le pot aduce pe marele ecran.” mărturisește regizorul.
Trailerul filmului distribuit de Rova Film poate fi văzut pe: https://youtu.be/18VtyKEmn7w
Actorii ce joacă în WARBOY sunt: Daniel Bâliș, Reginald Ammons, Ovidiu Crișan, Adina Iftime, Ion Bechet și Dan Chiorean.
Trebuie precizat că este cel de-al cincilea lungmetraj al regizorului cunoscut deja publicului larg pentru Morgen, Rocker, Orizont sau Berliner, dar și pentru miniseria produsă de HBO România – Valea Mută.
Directorul de imagine al filmului este Adrian Pădurețu, scenografia îi aparține Simonei Pădurețu, scenariul este semnat de Marian Crișan, de costume se ocupă Dana Păpăruz, iar montajul îi aparține lui Tudor Pojoni.
În ceea ce privește muzica filmului, aceasta este semnată de Alin Zăbrăuțeanu și Călin Torsan, sunetul de Alin Zăbrăuțeanu, Alexandru Dumitru și Mihai Bogos, iar afișul este desenat de Alex Tamba.
Amintim de asemenea că WARBOY este realizat cu sprijinul CNC România, CNC Republica Moldova, Cinema City, Happy Cinema, în colaborare cu Televiziunea Română și este o producție Rova Film, în coproducție cu Chainsaw Europe, Forest Film și Parmis.
Caravana cinematografică Warboy este un eveniment susținut de VPK și Club Sportiv Ecvestru DECEBAL.
Persoanele interesate pot achițiționa bilete online, aici: https://eventbook.ro/film/bilete-warboy-pitesti, iar acestea vor fi disponibile și la Centrul Multifuncțional, în ziua proiecției.
Foto: Facebook Primăria Municipiului Pitești. 

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

(Video) Alertă în Pitești! Intervenție în zona Spitalului de Pediatrie!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole