Verificări ale polițiștilor locali în Pitești!
Polițiștii locali cu atribuții de protecție a mediului, din cadrul Serviciului Control – Poliția Locală Pitești, au efectuat marți, 27 februarie, verificări în zona Calea Câmpulung din municipiul Pitești privitoare la modul în care sunt aplicate prevederile legale privind curățenia și respectarea normelor de igienă, conform competențelor.
În urma verificărilor au fost depistate pe strada Prof. Paul Dicu, mai multe materiale rezultate din dezmembrări auto, persoanele fiind identificate și sancționate cf. H.C.L. nr. 283/2021, cuantumul amenzii fiind cuprins între 500 și 1000 de lei, anunță Poliția Locală Pitești.
De asemenea întreaga zonă a fost imediat igienizată, urmând a fi monitorizată și pe viitor.
Polițiștii locali mai transmit faptul că buna gospodărire, păstrarea curățeniei și respectarea strictă a normelor de igienă constituie o obligație permanentă a tuturor persoanelor fizice și juridice de pe raza administrativ-teritorială a municipiului Pitești.
Foto: Poliția Locală Pitești
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
O femeie de 51 de ani și două minore de 17 ani REȚINUTE de polițiștii din Curtea de Argeș