Și în acest an, polițiștii argeșeni au avut o misiune diferită de îndeplinit cu ocazia zilei de 1 Martie. Scopul acesteia a fost de a aduce un zâmbet pe buzele doamnelor și domnișoarelor.
Astfel, polițiștii locali din cadrul Serviciului Control – Poliția Locală Pitești au acționat pe raza de competență “sancționând” doamnele și domnișoarele cu mărțișoare și flori.
De asemenea, și polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au „amendat” șoferițele cu flori, având în vedere că astăzi este 1 martie.
Participantele la trafic au răsuflat ușurate după ce au fost oprite în trafic, însă nu pentru un control rutier, ci pentru a primi de la polițiștii argeșeni flori, urări și recomandări.
Și polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră, au avut o misiune importantă, împărțind flori doamnelor si domnișoarelor surprinse în trafic . La mulți ani și primăvară frumoasă tuturor!”, transmite Poliția Locală Pitești
Sursă foto: Poliția Locală Pitești
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro