76 de ani de la înființarea Teatrului “Alexandru Davila” Pitești

de | 06.03.2024 14:25 | Lifestyle, Pitești

La 6 martie 1948 s-a inaugurat Teatrul Muncitoresc din Pitești, devenit între timp Teatrul Alexandru Davila Pitești. Cu ocazia marcării a 76 de ani de la înființare, reprezentanții Cosiliului Județean Argeș au transmis un mesaj de la mulți ani ”minunați și creativi, cu multe aplauze și spectacole la fel de apreciate ca și până acum!”

“Este zi aniversară. La 6 martie 1948 s-a inaugurat Teatrul Muncitoresc din Pitești, devenit între timp Teatrul Alexandru Davila Pitesti. De-atunci și până astăzi, activitatea teatrală a avut continuitate în clădirea din Strada Victoriei, la numărul 9. A fost o inaugurare cu fast. În deschidere, corul și orchestra teatrului, sub conducerea compozitorului Emil Lerescu, au creat o atmosferă deosebit de plăcută. Piesa cu care s-a inaugurat teatrul a fost „Insula păcii” de Evgheni Petrov. Conform documentelor aflate în Arhivele Naționale, după ce clădirea Teatrului Comunal se degradase, repetițiile s-au desfășurat în fostul cinematograf „Aquila”. Între timp, piteștenii au participat la refacerea Teatrului Comunal, prin muncă voluntară, iar noua instituție a fost denumită Teatrul Muncitoresc. Evenimentul dedicat inaugurării a început la ora 11, în ziua de 6 martie 1948. Începea, astfel, o poveste frumoasă dedicată artei teatrale, un destin artistic marcat de numeroase momente memorabile desfășurate, de-a lungul timpului, pe scenele Teatrului Davila. Pentru inițiativă și trudă le mulțumim oamenilor vremii!”, se arată într-un comunicat transmis de Teatrul “Alexandru Davila”. De altfel, Teatrul “Alexandru Davila” este o instituție publică de cultură aflată în subordinea CJ Argeș. De-a lungul anilor, pe scena acestei instituții s-au jucat spectacole cunoscute și apreciate atât la nivel național, cât și la nivel internațional, iar publicul a aplaudat regizori și actori celebri. Cele trei secții ale Teatrului (Secția Dramă ,”Liviu Ciulei”, Secția Revistă ”Constantin Zărnescu” și Secția pentru Copii și Tineret ”Așchiuță”) au menirea de a deschide porți către o lume în care fiecare spectacol poate fi o lecție de viață.

Sursă foto: Facebook CJ Argeș.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Simulare BAC 2024. În Argeș – sute de absenți la BIOLOGIE

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Pitești | Teatrul Alexandru Davila