Ion Georgescu scapă de arestul la domiciliu

de | 12.03.2024 12:14 | Eveniment, Importante, Județean

Vești bune pentru Ion Georgescu!  Primarul suspendat al orașului Mioveni, cercetat pentru trafic de influență, scapă de arestul la domiciliu.

Magistrații Tribunalului Argeș au decis astăzi, 12 martie, ca acesta să fie pus sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Pe durata măsurii controlului judiciar, edilul are mai multe obligații, printre care și aceea de a nu exercita funcţia de primar al oraşului Mioveni.

De asemenea, Ion Georgescu nu are voie să părăsească țara decât cu acordul instanței și trebuie să  se prezinte ori de câte ori este chemat în fața instanței.

O altă obligație a acestuia este să nu ia legătura cu martorii din dosar. În caz contrar, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau a arestării preventive.

Decizia nu este definitivă și poate fi contestată în termen de 48 de ore de la comunicarea acesteia.

În temeiul art. 348 rap. la art. 207 alin. 6 C.proc.pen., art. 242 alin. 2 C.proc.pen. şi art. 211 alin. 2 C.proc.pen.: Admite cererea formulată de inculpatul GI. Înlocuieşte măsura arestului la domiciliu dispusă prin încheierea nr. 245/C/CC/CP din data de 28.12.2023, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în dosarul nr. 6181/109/2023/a1.2, aşa cum a fost modificată prin încheierea pronunţată la data de 31.01.2024 în dosarul nr. 6181/109/2023/a1.4 al Tribunalului Argeş, faţă inculpatul GI, cu măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei încheieri. În temeiul art. 215 alin. 1 C.proc.pen. : Pe durata măsurii controlului judiciar, inculpatul are următoarele obligaţii: a) să se prezinte la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa (I.P.J. Argeş – Biroul Supravegheri Judiciare), conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat În temeiul art. 215 alin. 2 C.proc.pen. : Impune inculpatului ca pe durata măsurii controlului judiciar să respecte următoarele obligaţii: a) să nu părăsească limita teritorială a României decât cu încuviinţarea judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei b) să nu exercite funcţia de primar al oraşului Mioveni, jud. Argeş c) să nu comunice direct sau indirect cu martorii Nicolae Valerică, Stoian Mircea, Potecă Teodor – Dan, Iacobescu Alexandru Emil, Nicolae Sînziana – Nicoleta, sau cu membrii familiei acestora. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 215 alin. 7, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, aceasta poate fi înlocuită cu o măsura arestului la domiciliu sau a arestării preventive. În temeiul art. 275 alin. 3 C.proc.pen.: Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului. Stabileşte termen pentru o nouă verificare a măsurii preventive la data de 03.04.2024 ora 09:30 În temeiul art. 205 alin. 1 C.proc.pen.: Împotriva prezentei încheieri se poate formula contestaţie, în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu azi, 12.03.2024, ora 10:30.”, se arată în minuta instanței.

Reamintim faptul că, Ion Georgescu se afla în arest la domiciliu de la sfârșitul lunii decembrie.  După infinite încercări, pe 28 decembrie, Curtea de Apel Pitești a admis contestația formulată de edil împotriva măsurii de arest preventiv. Astfel, acestuia i-a fost înlocuită măsura arestului preventiv cu una mai blândă.

Primarul orașului Mioveni a fost arestat pe 5 octombrie, pentru acuzația de trafic de influență.

Acesta este acuzat că ar fi luat mită de la Valerică Nicolae pentru a o ajuta pe fiica acestuia să se angajeze pe un post de conducere la Spitalul Orăşenesc Mioveni.

Mai multe informații despre acest subiect găsiți AICI.

După ce a fost arestat, prefectul județului Argeș, Radu Perianu, a anunțat că Ion Georgescu va fi suspendat din funcția de primar al orașului Mioveni.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Ion Georgescu, live: ”Voi reveni negreșit, în curând, cu soluția mea pentru stabilitatea și protejarea viitorului orașului Mioveni!”

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Curtea de Apel Pitești | Ion Georgescu | Mioveni | Pitești | Radu Perianu