Pericol pe DN 73! Șofer de 78 de ani prins băut la volan

de | 14.03.2024 15:20 | Eveniment, Județean

Un bărbat de 78 de ani din Mioveni a rămas fără permisul de conducere și s-a ales cu dosar penal, după ce a fost prins la volan, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Potrivit IPJ Argeș, în seara zilei de 13 martie, în jurul orei 21:00, bărbatul se deplasa cu un autoturism pe DN 73.

În urma verificării cu aparatul etilotest s-a stabilit că bătrânul era beat, rezultând o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, el a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Astfel, bărbatul din Mioveni s-a ales cu dosar penal, iar dreptul de a conduce i-a fost suspendat.

foto descriptiv ziaruldepenet.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Angajatorii din Argeș controlați de ITM. Ce nereguli au fost gasite

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: DN 73 | Mioveni