Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul a vorbit cu elevii de la ”Dinicu Golescu”

de | 14.03.2024 15:41 | Câmpulung Muscel, Lifestyle

Elevii clasei a X-a A de la Colegiul Național ”Dinicu Golescu” din Câmpulung Muscel, au primit vizita Părintelui Arhiepiscop Calinic Argeșeanul. Această întâlnire, organizată la invitația directorului, prof. dr. Maria-Magdalena Dorcioman, a prof. de religie George Olteanu și a părintelui prof. psihoterapeut Rafael Vintilă, a reprezentat o fuziune între spiritualitate, istorie și cultură, anunță pe pagina de Facebook cei de la Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului.

Astfel, potrivit sursei citate, profesorul George Olteanu a evidențiat ”importanța locurilor sacre în practica religioasă, atrăgând atenția asupra procesului istoric de transformare a edificiilor păgâne în biserici creștine, oferind elevilor o perspectivă rară asupra modului în care istoria și credința se intersectează”.

Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic a vorbit despre ”arhitectura bisericească, arta catacombelor din Biserica Primară și semnificația simbolurilor creștine, punând accentul pe bogăția spirituală și artistică a mănăstirilor din Argeș. Cuvintele sale au pictat în mintea tinerilor imagini ale unor locuri pline de armonie, invitându-i să exploreze și să prețuiască patrimoniul național religios. Elevii, emoționați și inspirați, au primit în dar cartea: ”Frate Calinic… Ioan Alexandru către Calinic Argeșeanul – Viața din cărți, scrisori și dosare secrete de la Securitate”, un titlu ce deschide porțile către o lume a gândirii profunde și a introspecției. Toți tinerii au primit binecuvântarea să viziteze schitul de la Oești în luna mai”, se mai arată în informarea publicată.

Totodată, potrivit sursei citate, s-a stabilit și sala unde se va organiza cabinetul de spiritualitate și artă creștină, ”Patriarhul Iustin Moisescu” (fost absolvent de marcă al Colegiului), iar pentru această lucrare a fost delegat părintele Ghețea Constantin, pictor și sculptor bisericesc.

Sursă foto: Facebook Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

50 de copii din Corul Meloritm au vizitat Mănăstirea Argeșului

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului