Ăștia se credeau avion! Trei șoferi prinși cu viteze de peste 200 km/h pe A1!

de | 19.03.2024 21:07 | Eveniment, Județean

Astăzi, 19 martie, polițiștii din cadrul Biroului de Poliție Autostrada A1 București- Râmnicu Vâlcea  au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, precum și depistarea conducătorilor auto care încalcă legislația rutieră, în special a conducerii agresive, precum și a conducătorilor auto care aleg să conducă în timp ce se află sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv.

În cadrul acțiunilor, printre cei sancționați de oamenii legii s-au aflat și cei care au condus cu viteză excesivă. Se pare că vitezomanii nu par să fie impresionați de campaniile de informare și prevenire ale polițiștilor rutieri, continuând să apese pedala de accelerație mai mult decât le este permis.

Printre cei sancționați se află și B.O, un bărbat de 46 de ani, din București, care s-a ales cu o amendă usturătoare în valoare de 3.300 de lei și a devenit pieton pentru 120 de zile, după ce a fost prins conducând cu o viteză extrem de mare.

Bucureșteanul a fost depistat astăzi, în jurul orei 15:23, pe Autostrada A1, București-Pitești, la km 85, în timp ce circula cu viteza de 208 km/h.

Nu a fost însă singurul bucureștean vitezoman prins de polițiști. Și un bărbat de 53 de ani s-a aflat în aceeași situație. G. C a fost prins conducând, tot pe Autostrada A1, București-Pitești, cu viteza  209 km/h.

Pentru că a apăsat prea tare pedala de accelerație, bărbatul de 53 de ani a fost amendat cu 1485 lei, iar permisul de conducere i-a fost reținut pentru 120 de zile.

De asemenea, oamenii legii au sancționat și un cetățean german. H.N.N, un bărbat de 49 de ani, din Sindelfingen, a rămas cinci luni fără permis și trebuie să plătească 3.960 de lei amendă.

Bărbatul a fost surprins în timp ce gonea 210 km/h pe Autostrada A1, București-Pitești, la km 89. Mai mult de atât, el a refuzat să oprească la semnalele agenţilor, astfel a urmat o cursă nebună. În cele din urmă, cetățeanul german a fost oprit de polițiști și sancționat.

Surprinzător este faptul că bărbatul a refuzat respecte indicațiile agenților, în condițiile în care ne-am aștepta ca nemții să fie mai atenți la reguli.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Inconștiență la volan! Tânăr din Albeștii de Muscel-prins gonind cu 220 km/h pe Autostrada A1

 

 

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: autostrada A1 | București | Muscel | Pitești | Râmnicu Vâlcea | Vâlcea

Ultimele articole