Informații noi 15:20
Bărbatul de 60 de ani, din Mușătești, care a încercat să incendieze mașina vecinului și l-a amenințat cu toporul, a fost dus în fața instanței, iar Judecătoria Curtea de Argeș a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.
Bărbatul de 60 de ani, reținut, ca urmare a săvârșirii, în stare de recidivă, a infracțiunilor de distrugere prin incendiere sub forma tentativei și amenințare, fost prezentat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș în fața instanței, iar Judecătoria Curtea de Argeș a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.”, transmite IPJ Argeș
Știrea inițială
Un bărbat de 60 de ani, din Mușătești, a fost reținut pentru 24 de ore după ce a încercat să dea foc la mașina unui vecin.
Incidentul grav a avut loc în noaptea de 28 spre 29 martie, în jurul orei 23:00.
În urma unui conflict între cei doi consăteni, bărbatul de 60 de ani a dat foc la prelata aflată pe autoturism, cu intenția de a incendia mașina. Mai mult de atât, l-ar fi amenințat cu un topor pe proprietarul acestuia.
Oamenii legii au fost sesizați prin apel la 112, iar la fața locului s-au deplasat polițiștii Secției de Poliție Rurală Domnești.
Polițiștii Secției de Poliție Rurală Domnești s-au deplasat cu operativitate la locul indicat, identificând la fața locului persoana bănuită, respectiv un bărbat de 60 de ani, din Mușătești, care a fost condus la sediul poliției, pentru cercetări.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere prin incendiere și amenințare, conform art. 253, alin, 4 și art 206 din Codul Penal, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș.”, transmite IPJ Argeș
Bărbatul a fost dus la secție, pentru audieri, iar după administrarea probatoriului, a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Foto descriptiv Facebook Poliția Română
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Poiana Lacului: A dat foc la gunoiul de grajd și a ajuns cu arsuri la spital