(VIDEO) Ion Georgescu, mesaj pentru foștii colegi: „Să nu mai asocieze numele meu cu partidul și cu dumnealor!”

de | 13.04.2024 19:20 | Județean, Politic

După ce a scăpat de arestul la domiciliu, Ion Georgescu, primarul suspendat al orașului Mioveni, a ieșit în această seară cu o nouă declarație live filmată și transmisă pe rețelele social media.

În primul rând, acesta le mulțumește cetățenilor care l-au susținut în toate momente grele din viața sa, dar nu îi uită pe foștii colegi, cărora le transmite să nu îi mai asocieze numele “cu partidul și cu dumnealor”.

De asemenea, acesta este supărat și pe câțiva jurnaliști, susținând că este denigrat pe nedrept.

Bună ziua, sărut mâinile! Doresc să vă mulțumesc public de toată susținerea care o am din partea dumneavoastră în ultimele zile. De asemenea, de mesajele foarte foarte multe pe care le-am primit în privat și de toată susținerea dumneavoastră și gândurile bune pe care mi le-ați transmis.

La rândul meu vreau să vă transmit că și eu întotdeauna, și în prezent și în trecut, dar și în viitor, mă gândesc la dumneavoastră și vă respect în continuare așa cum v-am slujit în cei 23 de ani de zile. Aceste mesaje de susținere de la dumneavoastră înseamnă foarte mult pentru mine, înseamnă că în perioada cât am fost primar al orașului Mioveni, am făcut lucruri benefice comunității noastre.

Vreau să vă mulțumesc pentru absolut tot. Mă înclin în fața dumneavoastră și să știți că întotdeauna ați fost în sufletul meu.

Cu această ocazie doresc să le transmit foștilor mei colegi un mesaj în care să îi rog să vă transmită dumneavoastră delimitarea care au avut-o față de mine, și îi rog să nu mai asocieze numele meu cu partidul și cu dumnealor, având în vedere că dânșii, în ultimele două-trei luni de zile, s-au delimitat total de mine.

Eu le mulțumesc și sper ca ei să înțeleagă acest mesaj.

În spațiul public am observat că sunt câțiva jurnaliști care mă denigrează în continuu și eu am o rugăminte la dumneavoastră, la cititori. Să intrați în istoricul firmelor respective și să vă uitați acum 7-8-9 luni de zile, un an, ce scriau dumnealor despre mine și ce fac la ora actuală.

Veți afla singuri răspunsul la ce se întâmplă la ora actuală. Indiferent ce vor face în continuare, vreau ca dumneavoastră să analizați singuri și să comparați cum era acum opt luni de zile și ceea ce se face la ora actuală.

Referitor la alegerile din 9 iunie, am să revin foarte curând cu un comunicat, în care am să vă explic ce voi face în perioada următoare.

În încheiere, vă urez o primăvară frumoasă, cu multe realizări, cu multă sănătate și ceea ce îmi doresc mie, vă doresc și dumneavoastră. Să vă de-a Dumnezeu ce este mai frumos pe lumea asta și să ne vedem cu bine.”, este mesajul transmis de Ion Georgescu

Foto: Captură video Facebook Ion Georgescu

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

E oficial! Primarul Ion Georgescu e liber să iasă din arestul la domiciliu!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Ion Georgescu | Mioveni