Omul de afaceri Florea Ene, patronul Florimar, candidează la funcția de primar!

de | 21.04.2024 09:05 | Din ediția tipărită, Județean, Politic

Surpriză în competiția electorală deja demarată de toate partidele: omul de afaceri argeșean Florea Ene, patronul  firmei de construcții Florimar, a decis să dea o reconfiguare traselui său de carieră și să se facă primar!

Pasul către politică l-a făcut oficial în perioada sărbătorilor de iarnă, când PSD Argeș anunța public că are un nou lider la organizația locală de la Ciomăgești, iar numele acestui nou președinte de filială era Florea Ene. Acum, în precampanie, a devenit oficială și opțiunea omului de afaceri argeșean de a candida la o funcție publică, respectiv la cea de primar al comunei Ciomăgești, o localitate cu 1280 de locuitori, poziționată la granița județului nostru cu Vâlcea și Olt.

Din postura de candidat, Florin Ene promite deja, pe pliantele făcute sub sigla PSD, că:

  • va asfalta drumurile comunale;
  • va atrage fonduri europene utilaje, canalizare, iluminat public;
  • va asigura transportul public pentru localitate;
  • va asigura servicii medicale de stomatologie și medicină generală;
  • va achiziționa o  mașină de gunoi și o freză pentru curățat vegetația.

Ciomăgeștiul este condus în prezent de primarul liberal Dumitru Diaconu.

 

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Tribunalul Argeș a decis data la care se reia tragerea la sorți a președinților birourilor electorale

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/berta-dima/" target="_self">Berta Dima</a>

Articol scris de Berta Dima

Absolventă a programului de master Jurnalism Tematic, Universitatea București, experiență în presă din anul 2020, pasionată de domeniul social.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Argeș | Florea Ene | Florimar | Florin Ene | Olt | Vâlcea